Actualitate

Programul Rabla Plus 2024: Ministrul Mediului își propune să mute banii de la Rabla Clasic, pentru o finanțare mai mare

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Rabla Plus 2024: Ministrul Mediului își propune să mute banii de la Rabla Clasic, pentru o finanțare mai mare

În acest an, în țara noastră, aproape 10.000 de mașini au fost achiziționate prin intermediul programului Rabla Plus și aproximativ 27.000 de autoturisme noi prin Rabla Clasic, potrivit ministrului Mediului, Mircea Fechet.

„Dincolo de bugetul-record pe care la ‘Rabla Plus’ l-a avut în acest an, respectiv 780 de milioane de lei, vă anunţ că, la anul, ne propunem să fim şi mai ambiţioşi. Cu alte cuvinte, aşa cum a existat o tendinţă în fiecare an, ne propunem să mutăm bani de la ‘Rabla Clasic’ la ‘Rabla Plus’ pentru a finanţa din ce în ce mai multe autoturisme non-poluante. Anul acesta avem 780 de milioane de lei la autoturismele electrice. Avem până acum aproape 10.000 de autoturisme înscrise la ‘Rabla Plus’.

De asemenea, la ‘Rabla Clasic’, avem 560 de milioane de lei şi aproape 27.000 de noi autoturisme înmatriculate. Aşadar, o să avem în continuare bugete generoase de la Administraţia Fondului pentru Mediu. Mai rămâne ca şi apetitul cumpărătorilor de autoturisme noi să rămână la fel de ridicat şi să ţină pasul”, a punctat demnitarul.

Fechet a apreciat faptul că este „extrem de plăcut să poţi să-ţi faci ‘plinul’ acasă, din propriile panouri fotovoltaice”.

„Un lucru este cert: pe lângă costuri mai mici de întreţinere, marele avantaj al unui autoturism electric se referă şi la posibilitatea de a-ţi produce singur acasă carburant, dacă eşti beneficiar de energie verde, de panouri fotovoltaice. Mi se pare că e un lucru nu doar mai ieftin, ci şi extrem de plăcut să poţi să-ţi faci ‘plinul’ acasă din propriile panouri. Aşadar, discutând şi trecând de la această tendinţă europeană şi de la această tendinţă românească la autoturisme cu impact de mediu mai scăzut, nu pot să nu mă refer aici la calitatea aerului, fie că discutăm despre municipiul Bucureşti, fie că discutăm despre calitatea aerului în marile aglomerări urbane.

Fără îndoială că, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, este un subiect care mă interesează în fiecare zi, pentru că nu înseamnă doar poluare mai puţină, înseamnă, până la urmă, un mediu mai sănătos pentru toate categoriile de vârstă, dar mai ales pentru cele vulnerabile, pentru copii şi pentru bătrâni, persoanele cel mai des afectate de poluarea aerului”, a menţionat ministrul Mediului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]

Citește mai mult