Actualitate

Programul Prima Casă ar putea să dispară de la anul. Până acum, 220 de mii de români au cumpărat astfel o locuinţă

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Prima Casă ar putea să dispară de la anul. Guvernul a început să aloce din ce în ce mai puţini bani şi nici nu se mai fac suplimentari de fonduri acum, în toamnă, aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori după rectificarea bugetară.

Petrecerea Divorțaților

Programul şi-a atins scopul, de a ajuta sectorul, spun economiştii, iar băncile au venit cu credite ipotecare care au condiţii similare, dar cu un avans mai mare. Astfel programul Prima Casă ar urma să dispară în câţiva ani.

Cei care vor să cumpere un apartament prin Programul Prima Casă mai au de aşteptat până în primăvară. Momentan, fondurile s-au epuizat, iar suplimentări pentru garanţii nu se vor mai face anul acesta, anunţă Fondul Naţional de Garantare. Mai mult, programul intră de anul acesta într-un proces de decelerare.

Plafonul Fondului Naţional de Garantare pentru Programul Prima Casă a început deja să scadă, de la 2.9 miliarde de lei, cât era anul trecut, la 2,5 miliarde, anul acesta. Din 2018, până în 2020 ar urmă să fie 2 miliarde de lei pe an, până în 2021, când va fi 1,5 miliarde lei. După acest an, programul ar urma să dispară.

Simona Tărtăcuță, director de comunicare FNGCIMM: “La momentul lansării, statul a spijinit cererea, accesul unei anumite categorii. Rolul statului nu-şi mai are reflectarea directă în derularea acestui program pe termen lung.”

Iancu Gudă, președintele Asociației Analiștilor Financiar Bancari: “Relevanţa acestui program a scăzut, valoarea tranzacţiilor prin prima casă a scăzut cu 5% faţă de anul precedent. O treime dintre cei care iau prin prima casă plătesc avans mai mare”.

Mai mult, ofertele băncilor pentru credite ipotecare sunt similare. Dobânzile sunt apropiate, dar avansul este mai ridicat.

Ionuț Stanimir, purtatorul de cuvânt al unei bănci: “Avansul e de 15% mai mare decât prima casă, rata mai mică, perioada de creditare. Sfatul pe care putem să îl dăm este ca clienţii care vor un credit ipotecar, dar care nu deţin avansul, să evite să ia un credit de nevoie personale, s-a practicat nu a ieşit bine”.

Prima Casă a avut un rol important în piaţă imobiliară, din 2009, de când a fost lansat. Din totalul creditelor, aproximativ 90% au fost prin acest program. Până acum, 220 de mii de români au cumpărat astfel o locuinţă.

Sursa: stirileprotv.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele

Ioana Oprean

Publicat

în

Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]

Citește mai mult

Actualitate

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat

Dan HENEGAR

Publicat

în

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii mai mari de la 1 ianuarie 2027 în România? „Suntem pregătiți”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari de la 1 ianuarie 2027 în România? „Suntem pregătiți” Pensionarii ar putea primi pensii majorate începând cu 1 ianuarie 2027, însă aplicarea indexării depinde de o decizie oficială a Guvernului, de stabilirea procentului și de asigurarea resurselor financiare necesare. Președinta Casei Naționale de Pensii Publice, Valentina Robu, transmite că instituția este pregătită […]

Citește mai mult