Actualitate

Programul ”Garanţia pentru tineret” a fost lansat. Angajatorii vor primi subvenții de sute de euro pentru a crea noi locuri de muncă și stagii de ucenicie

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul ”Garanția pentru tineret”, care beneficiază, începând din acest an, de o finanțare europeană de 343 milioane de euro, restul până la 470 milioane euro fiind asigurat de statul român, a fost lansat, miercuri, de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Rovana Plumb02Programul Garanția pentru tineret este unul istoric, cel mai amplu și coerent program pentru tineri din ultimii 25 de ani. Grație acestui demers, 441.000 de tineri cu vârste între 16 și 24 de ani vor fi sprijiniți pentru găsirea unui loc de muncă„, a declarat ministrul Rovana Plumb.

Programul este structurat pe trei trepte: finanțarea uceniciei și a stagiilor pentru viitorii angajați, finanțarea prin prime de mobilitate și subvenții acordate angajatorilor.

De asemenea, vor exista și fonduri de dezvoltare pentru start-up-uri, prin pachete integrate în valoare de până la 30.000 de euro de persoană, a declarat ministrul Rovana Plumb.

Informaţii cu privire la integrarea pe piaţa muncii a tinerilor prin susţinerea unei idei de afacere vor fi publicate pe site-ul proiectului Garanția pentru Tineret.

După ce te înregistrezi, te vei întâlni cu un consultant pentru a sta de vorbă despre calitățile și aptitudinile tale și despre ce anume ai vrea să faci – consultantul te va informa și îndruma, iar împreună veți realiza un plan de acțiune personalizat pentru a îndeplini obiectivele tale profesionale.

Programul Garanția pentru Tineret 2014-2015 urmărește să se asigure că toți tinerii cu vârsta sub 25 de ani care își pierd locul de muncă sau care nu găsesc un loc de muncă după terminarea studiilor primesc, în decurs de 4 luni de la înregistrarea la Agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau la centrele de garanții pentru tineret, o ofertă de bună calitate – de angajare, de continuare a educației, de intrare în ucenicie sau de efectuare a unui stagiu de practică.

Angajatorii care angajează tineri vor primi o subvenție de 200 de euro și 500 de lei pe lună, pentru fiecare salariat, pe o perioadă de un an.

Angajatorii au obligația să păstreze locul de muncă cel puțin 18 luni. După trecerea celor 18 luni, angajatorii care mențin locul de muncă vor fi scutiți de plata contribuției la ajutorul de șomaj pentru o perioadă de 24 de luni.

Potrivit ministrului, pentru cursurile de ucenicie angajatorii vor primi 250 de euro și 300 de lei pe lună pentru o perioadă cuprinsă între unu și trei ani, iar pentru stagiile speciale 300 de euro și 750 de lei pe lună.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse Comisarii Gărzii de Mediu au verificat depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 jude’e, fiind aplicate mai multe sancţiuni. În perioada 9-13 martie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în Transilvania și în celelalte regiuni de Florii 2026: Se vor opri ploile? Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în Transilvania și în celelalte regiuni de Florii 2026: Se vor opri ploile? Prognoza meteo pe 2 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat luni, 23 martie 2026 o prognoză meteo pe regiuni pentru următoarele 2 săptămâni. *BANAT Între 23 și 26 martie vremea va fi caldă pentru această perioadă, […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Apărării, despre posibilitatea ca România să trimită militar în Strâmtoarea Ormuz: ,,Putem participa cu ofiţeri de stat major”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Apărării, despre posibilitatea ca România să trimită militar în Strâmtoarea Ormuz: ,,Putem participa cu ofiţeri de stat major” Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, după aderarea României la o coaliție formată din alte cinci state europene și Japonia pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, că țara noastră poate contribui în zonă cu ofițeri de stat […]

Citește mai mult