Programul de meditații gratuite pentru elevi continuă. Înscrierile se fac la sediul PNL Alba Iulia
PNL Alba Iulia vine și în acest an școlar în întâmpinarea solicitărilor a numeroși elevi și părinți privind continuarea programului de meditații gratuite destinat elevilor.
Potrivit unui comunicat de presă, “liberalii albaiulieni încearcă, din nou, să vină în sprijinul elevilor care, din diverse motive, întâmpină anumite dificultăți în privința pregătirii eficiente pentru școală. Și aceasta în condițiile în care rezultatele obținute la simulările desfășurate la începutul acestei luni nu sunt dintre cele mai îmbucurătoare.
Și în acest al doilea semestru, prioritate vor avea elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a, care provin din familii cu venituri mai mici și care nu își permit să-și susțină financiar o pregătire suplimentară eficientă pentru disciplinele școlare la care întâmpină anumite probleme pentru examenele naţionale. Aceasta nu înseamnă, însă, că alți elevi vor fi respinși dacă vor solicita să se înscrie în program. Se pot asigura pregătiri suplimentare la următoarele discipline: limba și literatura română, matematică, istorie, geografie, fizică, limba engleză, limba franceză, biologie și economie (atât pentru gimnaziu, cât și pentru liceu). Orele de pregătire se desfășoară, în general, după ora 15.00 și sunt susținute de cadre didactice performante de la unități școlare din municipiul Alba Iulia.
Înscrierile în acest program, se pot face la sediul PNL Alba Iulia, din strada Nicolae Titilescu (Zorilor) nr. 28, sau la numerele de telefon 0258.810911, 0758.420545, 0748.692837, sau 0752.198517. „
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]