Programul de lucru al bugetarilor a fost modificat
Programul de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate din ţară va fi armonizat, iar activitatea acestora se va desfăşura între orele 8.00 şi 16.00. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că prin circulara emisă de Secretariatul General al Guvernului s-au unificat programele de lucru în instituţiile administraţiei centrale. Întrebat dacă a dispus ca bugetarii să lucreze mai mult de acum încolo, Ungureanu a răspuns printr-o întrebare: „Ce înseamnă mai mult? Există un program fix de la 8.00 la 16.00”. Ungureanu a negat că respectiva circulară ar fi fost emisă pentru că ar fi constatat că bugetarii nu respectă programul de lucru stabilit pentru intervalul 8.00-16.00.
La DGFP Alba, unde vinerea era zi scurtă, iar în restul zilelor programul era de la ora 8.00 la 16.30, din 13 februarie survin modificări. Astfel, programul de lucru pentru personalul din aparatul propriu al DGFP Alba şi din unităţile subordonate acesteia va fi, zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.00. Programul de lucru cu publicul rămâne neschimbat: luni, marţi, joi şi vineri, de la 8.30 la 16.30; miercuri, între orele 8.30 – 18.30. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]