Cultură Educație

Profesorii și antrenorii din Alba pot fi nominalizați la Premiul Mentor 2018

Ioana Oprean

Publicat

în

Fundația Pentru Comunitate premiază anual zece profesori și antrenori care au descoperit tineri talentați și au avut grijă de ei la începutul carierei lor.

Premiul constă dintr-un trofeu realizat de apreciatul artist Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului 2019 la Teatrul Odeon din București.

”Dorim să atragem atenția opiniei publice asupra acelor profesori și antrenori din Alba, care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare”, declară organizatorii galei.

Modul de nominalizare:

Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup.

Nominalizarea trebuie să conțină numele, coordonatele celui nominalizat (adresa postală, e-mail, telefon, numele instituției în care își desfășoară activitatea), cât și o justificare care să conțină cele mai importante rezultate obținute de copiii și tinerii pregătiți de el, precum și momentele de vârf ale carierei sale.

Important: nominalizarea trebuie să contureze atât calitățile profesionale cât și pe cele umane ale persoanei propuse și să evidențieze rolul mentorului în viața și cariera discipolului.

Nominalizarea trebuie să conțină de asemeni coordonatele persoanei care face nominalizarea (numele, adresa postală, e-mail, telefon), ca aceasta să poată fi contactată în caz de nevoie pentru informații suplimentare.

Sunt valabile doar nominalizările făcute pe formularul de nominalizare pe care îl puteți descărca de pe site-ul Fundației (www.pentrucomunitate.ro)

Persoana nominalizată în anii anteriori, care nu a fost premiată, poate fi nominalizată din nou.

Nominalizările se pot face până la data de 31 decembrie 2018. Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate va alege câștigătorii Premiului Mentor în luna februarie 2019 și va organiza înmânarea distincțiilor în perioada următoare. Lista premianților se publică în ziua decernării premiilor.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri

Ioana Oprean

Publicat

în

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]

Citește mai mult