Rămâi conectat

Actualitate

Profesorii, plătiți doar cu promisiuni: Vor beneficia de finanțare pentru navetă începând cu anul scolar 2025-2026. Condiții

Ioana Oprean

Publicat

în

Profesorii, plătiți doar cu promisiuni: Vor beneficia de finanțare pentru navetă începând cu anul scolar 2025-2026. Condiții

Odată cu începutul anului școlar 2025-2026, există posibilitatea ca profesorii să beneficieze de finanțare pentru cheltuielile de transport.

După recenta majorare a salariilor, profesorii din învățământul preuniversitar primesc o altă veste bună în perspectiva anului școlar 2025-2026. Potrivit ultimelor modificări aduse Legii 198/2023, aceștia vor putea beneficia de finanțarea cheltuielilor de transport, în cazul în care nu dispun de locuință în unitatea administrativ-teritorială unde își desfășoară activitatea.

Conform articolului 127 din noua lege a învățământului preuniversitar, autoritățile administrației publice locale au obligația de a asigura decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic care nu deține o locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea. Această măsură se aplică începând cu anul școlar 2025-2026 și are ca scop sprijinirea cadrelor didactice care parcurg distanțe considerabile între domiciliu și locul de muncă.

În prezent, această finanțare se asigură din bugetul de stat, garantând astfel condiții optime pentru desfășurarea procesului de învățământ la nivel preuniversitar, în conformitate cu standardele naționale și legislația actuală.

Pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, creșterea salarială brută medie totală în 2024 se situează în jurul valorii de 20%. Ministrul Educației, Ligia Deca, a subliniat eforturile depuse pentru remedierea inechităților salariale, în special în ceea ce privește funcțiile de conducere. Astfel, directorii și directorii adjuncți vor beneficia de o creștere brută medie totală de peste 36% în 2024, cu o creștere de 30% în luna ianuarie comparativ cu salariul din decembrie 2023.

Citește și: Controversata dezbatare din Educatie asupra intrărilor separate în școli: Ce spune președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării

Cu toate acestea, este important de precizat că ministrul Educației se distanțează de promisiunile făcute de fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, în timpul grevei generale din învățământ de anul trecut. Budăi anunțase că profesorii debutanți vor avea un salariu net de 4.600 de lei începând cu 1 ianuarie 2024, însă, aceștia primesc cu aproximativ 1.000 de lei mai puțin. Ministrul Educației argumentează că această promisiune nu a fost a sa, și că s-au făcut eforturi pentru a asigura o salarizare decentă în cadrul posibilităților economice ale țării.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Facturile la electricitate cresc din nou de la 1 noiembrie. Cât vor plăti în plus românii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Facturile la electricitate cresc din nou de la 1 noiembrie. Cât vor plăti în plus românii Facturile la energia electrică vor crește din nou, de la 1 noiembrie, odată cu majorarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență, una dintre componentele reglementate care apar în factură separat de prețul energiei.  Românii vor simți însă o ușoară […]

Citește mai mult

Actualitate

Nicușor Dan a semnat decretele de pensionare a 22 de magistrați. Un procuror de la DIICOT Alba Iulia se află pe listă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nicușor Dan a semnat decretele de pensionare a 22 de magistrați. Un procuror de la DIICOT Alba Iulia se află pe listă Decretele de pensionare a 22 de magistrați a fost semnat de către Președintele României, Nicușor Dan, se arată într-un comunicat oficial transmis de Administrația Prezidențială. Printre acestea se numără și Chirilă Costel-Daniel în […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertizare pentru drumeți: Salvamont semnalează condiții periculoase pe munte în acest weekend

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Salvamont avertizează turiștii: Condiții extrem de periculoase pe munte în acest weekend Dispeceratul Național Salvamont România a emis o avertizare pentru persoanele care intenționează să urce pe munte în acest weekend, după ce în ultimele zile s-au înregistrat cinci accidente mortale și mai multe incidente cu urmări grave. Potrivit specialiștilor, la altitudini de peste 1600-1700 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea