Actualitate

Procesul verbal se va anula dacă din el lipsește CNP-ul contravenientului. Proiectul a fost adoptat

Ioana Oprean

Publicat

în

Procesul-verbal va fi considerat nul dacă agentul constatator al contravenției nu scrie pe procesul-verbal și codul numeric personal (CNP) a celui care a încălcat legea, potrivit unui proiect de act normativ care vizează modificarea procedurii de achitare a amenzilor contravenționale. Propunerea a primit recent votul decisiv al deputaților și va ajunge curând la promulgare.

Recent, deputații au dat votul final unei propuneri legislative care prevede simplificarea procedurii de plată a amenzilor contravenționale. Pentru a se aplica, aceasta mai are nevoie de semnătura președintelui și de publicarea în Monitorul Oficial.

Concret, conform proiectului de act normativ, procesul-verbal de contravenție se va considera nul dacă lipsește CNP-ul persoanei amendate. În prezent, pentru a fi considerat valid, procesul-verbal de contravenție trebuie să includă anumite informații obligatorii prevăzute de lege. Prin schimbările aduse de proiectul adoptat de Senat, lista acestor informații va cuprinde și codul numeric personal al contravenientului.

„Lipsa mențiunilor privind numele și prenumele agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”, este prevăzut în actul menționat.

De reținut este că, prin reformularea propusă, este eliminată calitatea agentului constatator ca informație a cărei lipsă determină nulitatea amenzii.

În același timp, se va modifica și lista informațiilor care trebuie neapărat să figureze pe un proces-verbal de contravenție. Concret, documentul va include următoarele elemente:

  • data și locul unde este încheiat;
  • numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator;
  • numele, prenumele, domiciliul și codul de identificare fiscală ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
  • indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția;
  • indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație;
  • posibilitatea achitării în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ;
  • termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune plângerea.

Pe deasupra, pentru simplificare, procesul-verbal va constitui și înștiințare de plată. În prezent, înștiințarea de plată este un document separat, care se comunică odată cu procesul-verbal de contravenție.

Noua procedură se va aplica, într-o primă fază, doar amenzilor rutiere, urmând ca aplicarea acesteia să se extindă și pentru plata altor amenzi contravenționale. „Prevederile (…) se aplică, în sistem pilot, amenzilor contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule”, prevede propunerea de act normativ.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Zile libere 2026 | Când va fi Paștele Ortodox și câte zile libere au românii în acest an

Mif Lorena

Publicat

în

Zile libere 2026 | Când va fi Paștele Ortodox și câte zile libere au românii în acest an Românii au  17 zile libere legale în 2026, iar 12 dintre acestea sunt în timpul săptămânii. Unele dintre cele mai atractive perioade pentru mini-vacanțe sunt reprezentate de: 1 Mai, Rusalii, dar și sărbătorile de la sfrâșitul anului. […]

Citește mai mult

Actualitate

Prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită de la 1 februarie 2026: Ce pierd angajații, cum se schimbă decontările și ce obligații apar pentru angajatori

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită de la 1 februarie 2026: Ce pierd angajații, cum se schimbă decontările și ce obligații apar pentru angajatori Începând cu data de 1 februarie 2026, se vor aplica noile reguli privind plata concediilor medicale. Conform acestora, prima zi de concediu medical nu este achitată nici […]

Citește mai mult

Actualitate

„Pensia de urmaș” 2026 | Care este limita de venit impusă și cum ar putea fi suspendată

Mif Lorena

Publicat

în

Pensia de urmaș 2026 | Care este limita de venit impusă și cum ar putea fi suspendată Termenul de „pensie de urmaș” se referă, în teorie, la un sprijin care ar trebui să ajute familiile după un deces să se stabilizeze. În practică, însă, poți cumula două venituri, dar doar dacă rămâi sub o limită […]

Citește mai mult