Procesul președintelui Iohannis cu Agenţia Națională de Integritate, pe lista de ședințe a Curții de Apel Alba Iulia
Începând de astăzi, la Curtea de Apel Alba Iulia se judecă dosarul în care președintele cere anularea unui raport întocmit de ANI, în anul 2013, în care se preciza că s-a constatat încalcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală de către Klaus Iohannis, când era primar al Sibiului.
Mai concret, inspectorii ANI au constatat că acesta a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu și SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deținută de Forumul Democrat al Germanilor din Romania (FDGR), iar la data respectivă Iohannis deținea funcția de președinte al formațiunii politice.
Astfel, conform ANI, ”Primarul Sibiului nu a respectat dispozițiile art. 75, lit. b) și f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, potrivit cărora „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (…) b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia (…) f) o asociație sau fundație din care fac parte„.
Klaus Iohannis a contestat în instanță raportul iar în luna martie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus suspendarea judecării procesului, după ce Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justitie a transmis instantei ca a început urmărirea penală. După ce Parchetul a închis dosarul, instanța a fost sesizată cu o cerere de repunere pe rol a cauzei, formulată de șeful statului.
Potrivit reprezentantului Curții de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, solicitarea lui Iohannis a fost admisă de instanță, în 29 aprilie, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 27 mai.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]
VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa
De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]
VIDEO | INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare
INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia a debutat astăzi, 21 martie 2026, la ora 13:00, cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Mai exact, Garda […]