Primul român infectat cu coronavirus a fost CONFIRMAT din nou: „Începem să ne împrietenim”
Românul din comuna Prigoria, judeţul Gorj, se infectase în februarie, când lucra la un restaurant unde patron era italianul internat în acel moment la Rimini, tot cu coronavirus.
Primul român infectat cu noul coronavirus, un tânăr din județul Gorj, a luat virusul din nou: „Eu și virusul începem să ne împrietenim”, anunță MEDIAFAX.
„Carantina part. 2! Am reușit performanța să fiu infectat și a doua oară cu Covid-19. Și acum e la fel ca prima dată. Eu și virusul începem să ne împrietenim”, este mesajul publicat miercuri de tânăr.
Primarul comunei Prigoria, Iuliana Iliescu, declara, la vremea respectivă, pentru MEDIAFAX, că tânărul locuieşte cu bunicii şi părinţii în satul Dobrana şi lucra la un restaurant unde patron era italianul venit la rude în România, numit de ministrul Sănătăţii de atunci „pacientul zero”.
„De azi dimineaţă (miercuri – n.r.) ştiam că a fost contact şi l-am supravegheat toată ziua, şi cu Poliţia. Ştiam de familie, dar aşteptam rezultatul analizelor. Acum câteva minute a venit confirmarea. A venit jandarmeria, aşteptăm maşina specială de la Craiova să îl ia să-l ducă la Bucureşti. Băiatul lucrează la o unitate la care este patron italianul. Lucra aici în România, nu în Italia. Băiatul este din Dobrana, locuieşte cu părinţii şi cu bunicii. Sunt izolaţi de azi-dimineaţă toţi. Are aproximativ 20 de ani”, declara, în februarie, primarul.
Acesta a fost confirmat cu coronavirus la Institutul Matei Balş din Bucureşti, Nelu Tătaru declarând atunci, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre un pacient din judeţul Gorj.
Cetăţeanul italian de 71 de ani vizitase România, după care a fost diagnosticat cu coronavirus și internat la un spital din Rimini, oraș italian din regiunea Emilia-Romagna, cu circa 150.000 de locuitori.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO FOTO: Sute de copii la Urban Playfield în Alba Iulia. Fotbal, baschet sau turn de escaladă, printre sporturile, oferite pentru distracția celor mici
VIDEO FOTO: Sute de copii la Urban Playfield în Alba Iulia. Fotbal, baschet sau turn de escaladă, printre sporturile, oferite pentru distracția celor mici Cetatea Alba Carolina s-a transformat într-un teren de joacă pentru primul weekend Urban Playfield, 18-19 mai! Alba Iulia este primul oraș din cele 10 din România prin care evenimentul urmează să […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii