Actualitate

Primul pas spre civilizare, în România: Mașinile și căruțele care aruncă deșeuri pe domeniul public, confiscate de o primărie din țară

Ioana Oprean

Publicat

în

Măsuri drastice au fost luate de către autoritățile locale din Brăila, unde toate mașinile sau căruțele care aruncă deșeuri pe domeniul public vor fi confiscate. Polițiștii locali se vor ocupa de buna desfășurare a noilor demersuri, cu ajutorul camerelor de supraveghere.

Primăria Brăila anunță că, începând de miercuri, confiscă toate mașinile și căruțele care aruncă gunoi pe domeniul public. Vehiculele confiscate vor fi vândute sau distruse, precizează autoritățile, conform Mediafax.

„Ne-am săturat să strângem după ei de 30 de ani! S-a demonstrat că nicio altă metodă de civilizare nu a funcționat! Mijloacele de transport auto confiscate vor fi văndute și veniturile vor intra la bugetul național (nu local, dar nu acest lucru contează), iar căruțele vor fi distruse. Ca și în alte situații delicate, avem puterea de a lua cele mai dure măsuri. Ne asumăm și aceste lucruri”, a anunțat, pe Facebook, primarul orașului Brăila, Marian Dragomir.

Acțiunea se desfășoară cu ajutorul angajaților de la Primăria Municipiului Brăila, Garda de Mediu și Poliția Locală.

De asemenea vor fi folosite camerele de supraveghere montate pe străzi pentru a-i prinde pe cei care aruncă gunoi. Anul acesta Primăria Brăila montează încă 200 de camere de supraveghere în diferite zone ale orașului.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteotologie (ANM) a prezentat, vineri, 20 martie 2026, prognoza meto pe 4 săpătămâni. Meteorologii estimează că, în prima parte a lunii aprilie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine” Primele date economice privind consumul pe luna februarie 2026 au fost publicare recent și arată o scădere și mai mare față de prima lună a anului. Economistul Radu Georgescu explică că România […]

Citește mai mult