Primul bărbat homosexual ales șef de stat în Europa: Cine este Paolo Rondelii și ce stat va conduce
Primul bărbat homosexual ales șef de stat în Europa: Cine este Paolo Rondelii și ce stat va conduce
Minuscula Republică San Marino, o enclavă din teritoriul italian, a ales vineri în funcţia de şef al statului un bărbat care este homosexual, o decizie ce ar reprezenta, potrivit declaraţiilor sale, o premieră mondială, informează AFP.
Paolo Rondelli, fost ambasador al statului San Marino la Washington, este unul dintre cei „doi căpitani regenţi”, aleşi printr-un sufragiu indirect, care vor conduce acest micro-stat cu 34.000 de locuitori, în următoarele şase luni, conform tradiţiei locale.
Pe contul lui de Facebook, Paolo Rondelli, în vârstă de 58 de ani, a declarat că el este „probabil primul şef de stat din lume care face parte din comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali)”.
San Marino, un micro-stat în care populaţia are opinii majoritar conservatoare, a demarat în ultimii ani o serie de reforme care vizează consolidarea drepturilor civile. Pe lângă dezincriminarea homosexualităţii – ce era pasibilă de pedeapsă cu închisoare până în 2004 -, San Marino a recunoscut în 2016 cuplurile fără a mai face distincţie între sexe, iar locuitorii săi au votat la un referendum din 2021 în favoarea legalizării avorturilor.
Marco Tonti, preşedintele asociaţiei Arcigay din Emilia-Romagna, regiunea italiană în care se află statul San Marino, a salutat acest „eveniment istoric”.
„El este primul şef de stat homosexual şi activist pentru drepturile comunităţii LGBT. Există precedente printre şefii de guverne şi printre miniştri, dar aici este vorba despre o premieră mondială pentru un şef de stat”, a adăugat Marco Tonti.
Mai multe guverne sunt sau au fost conduse de persoane gay, precum Xavier Bettel – prim-ministrul Luxemburgului din 2013 – şi islandeza Johanna Sigurdardottir (în perioada 2009-2013).
Mai mulţi politicieni italieni au participat vineri la ceremonia de învestire în funcţie a celor doi căpitani regenţi din San Marino, inclusiv ministrul Justiţiei Marta Cartabia şi senatoarea Monica Cirinna, celebră în Italia pentru angajamentul ei în favoarea drepturilor comunităţii LGBT.
Paolo Rondelli este „un om de o imensă cultură şi cu o mare experienţă diplomatică şi politică. El a luptat pentru drepturile femeilor şi ale persoanelor LGBT din San Marino şi nu numai din San Marino”, a scris Monica Cirinna pe contul ei de Facebook.
„Este o zi istorică, ce mă umple de bucurie şi de mândrie, pentru că Paolo Rondelli va fi începând de astăzi şi pentru următoarele şase luni primul şef de stat din lume care aparţine comunităţii LGBT”, a adăugat senatoarea italiană.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Educației, negocieri pentru finanțarea burselor sociale din fonduri europene pentru studenți: ,,Acum este momentul să ne stabilizăm şi să creştem”
Ministrul Educației, negocieri pentru finanțarea burselor sociale din fonduri europene pentru studenți: ,,Acum este momentul să ne stabilizăm şi să creştem” Ministerele din România se află în discuții cu Comisia Europeană pentru a face bursele sociale ale studenților să fie finanțate din fonduri europene. O alocare de 60 de milioane de euro pentru 2026 este […]
ALERTĂ ALIMENTARĂ în România: Nestle România retrage de la vânzare mai multe loturi de lapte praf NAN 1. Bacteria Bacillus cereus, detectată pe una dintre liniile de producție
ALERTĂ ALIMENTARĂ în România: Nestle România retrage de la vânzare mai multe loturi de lapte praf NAN 1. Bacteria Bacillus cereus, detectată pe una dintre liniile de producție Nestle România, împreună cu mai mulți retaileri importanți, a inițiat rechemarea voluntară a unor loturi de lapte praf din gamele NAN 1 Optipro și NAN 1 Comfortis, […]
Femeie venită din Asia, diagnosticată cu lepră în Cluj-Napoca. Primul caz confirmat dupa zeci de ani în România
Femeie venită din Asia, diagnosticată cu lepră în Cluj-Napoca. Primul caz confirmat dupa zeci de ani în România Un caz de lepră a fost confirmat ieri la Cluj-Napoca, iar alte trei sunt investigate, după ce patru femei originare din Asia, angajate la un salon SPA din oraș, au prezentat leziuni cutanate suspecte, a anunțat Ministerul […]
