Curier Județean

Primii colindători la Parlament

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Mai mulţi deputaţi s-au prins ieri în horă, pe holurile Parlamentului, alături de un ansamblu folcloric şi un grup de colindători conduşi de deputatul PDL de Alba, Corneliu Olar. Deputatul de Alba i-a rugat pe parlamentari să vină să asiste la spectacolul dat de primul grup de colindători venit în acest an la Palatul Parlamentului. Printre cei care au răspuns invitaţiei şi au asistat la cântecele colindătorilor aduşi din judeţul nostru de Corneliu Olar s-au aflat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, precum şi Mircea Toader, Raluca Turcan, Petru Călian, Teo Trandafir, Victor Socaciu şi Victor Surdu. Colindătorii şi membrii ansamblului folcloric, îmbrăcaţi în costume populare, au încins o horă la care i-au invitat şi pe parlamentari, printre aceştia aflându-se Mircea Toader, Teo Trandafir, Mariana Chircu şi Petru Călian. La final, cel care a avut iniţiativa acestui moment, democrat-liberalul Corneliu Olar, a cântat o colindă în faţa ziariştilor şi a camerelor de filmat şi a explicat: „Colindăm ca să ne spălăm şi noi, parlamentarii, de păcatele pe care le facem. Cu voia sau fără voia noastră. Colinda este o rugăciune”. (S.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]

Citește mai mult