Rămâi conectat

Politică Administrație

Primarul municipiului Aiud, Horațiu Josan: Situație jenantă în Consiliul Local, la ultima ședință extraordinară

Ioana Oprean

Publicat

în

Ca urmare a ședinței extraordinare din data de 15 aprilie 2016, ședință care avea prevăzute pe ordinea de zi două proiecte întocmite de aparatul de specialitate al primarului, doresc să prezint cetățenilor municipiului nostru situația, spun eu jenantă, în care s-a aflat Consiliul Local al municipiului Aiud.

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare, se aflau, așa cum spuneam, două proiecte, unul dintre ele fiind proiectul privind aprobarea desfășurării evenimentului ”Gala Recunoștinței”, eveniment dedicat aniversării a 25 de ani de administrație publică aiudeană.

Așa cum a fost prezentat și în raportul întocmit de aparatul de specialitate, Consiliul Local al municipiului Aiud a aprobat prin Hotărârea 261 din data de 17 decembrie 2015 calendarul principalelor evenimente care urmau a fi organizate în anul 2016 în municipiul nostru de către Primărie și Consiliul Local.

Printre evenimentele aflate pe acest calendar, aprobat de Consiliul Local, a fost cuprins și evenimentul intitulat ”Gala Recunoștinței”.

Am considerat că, anul acesta, împlinindu-se 25 de ani de administrație publică, trebuia să inițiez un proiect, prin care, municipiul nostru să celebreze acest sfert de secol de când au avut loc primele alegeri democratice la nivelul municipiului nostru.

Acest eveniment nu s-a dorit a fi unul festivist, ci unul decent, prin care să ne arătăm respectul și mulțumirea față de toți primarii, viceprimarii și consilierii locali, care au fost în slujba cetățeanului în acești 25 de ani.

De asemenea, având în vedere faptul că în toți acești ani municipiul nostru a devenit o urbe europeană și prin relațiile de înfrățire sau colaborare cu 7 orașe din Europa, respectiv câte unul din Portugalia, Franța, Federația Rusă, Grecia și Germania și două din Ungaria, iar la începutul lunii mai Aiudul se va înfrăți cu orașul Soltvadkert din Ungaria, am considerat ca la aceste manifestări să fie invitată și o delegație a fiecărui oraș înfrățit cu localitatea noastră.

Tuturor aleșilor locali aiudeni, cât și primarilor orașelor partenere, din momentul încheierii parteneriatului cu municipiul Aiud, am dorit să le înmânăm, în semn de apreciere, diplome și plachete aniversare personalizate, în cadrul unei ceremonii solemne.

Din păcate, acest eveniment a fost primit cu reticență de o parte a membrilor Consiliului Local Aiud, atât în ședința ordinară de la sfârșitul lunii aprilie, cât și în ședința extraordinară convocată în data de 15 aprilie 2016.

Din cei 19 consilieri ai municipiului nostru au fost prezenți doar 11, însă 2 dintre cei prezenți, după ce au semnat condica de prezență, au hotărât să părăsească sala de ședințe a Consiliului Local, lăsând astfel organul deliberativ al municipiului Aiud în lipsă de cvorum.

Repet, consider că este o atitudine jenantă și care nu face cinste unui Consiliu Local al unui municipiu, cu atât mai mult cu cât ideea organizării acestei ”Gale a Recunoștinței” avea la bază chiar respectul și aprecierea față de toți aleșii locali care s-au succedat în acest sfert de secol la conducerea administrativă a Aiudului.

Primarul municipiul Aiud

Mihai Horațiu Josan


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Ilie Bolojan, despre plata impozitului local de persoanele cu dizabilități: ,,Este fairplay faţă de toţi şi corect faţă de toţi cetăţenii României”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premierul Ilie Bolojan, despre plata impozitului local de persoanele cu dizabilități: ,,Este fairplay faţă de toţi şi corect faţă de toţi cetăţenii României” Premierul Ilie Bolojan a declarat că persoanele cu dizabilități trebuie să plătească impozit local deoarece așa este ,,fairplay” față de toți cetățenii care contribuie la bugetul statului. Prim-ministrul a adăugat că aceștia […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Florin Roman: ,,Bonificație de 3% pentru firmele bune platnice, care și-au plătit birurile către stat la timp”. Peste 150 de mii de firme care primesc 160 milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Florin Roman: ,,Bonificație de 3% pentru firmele bune platnice, care și-au plătit birurile către stat la timp”. Peste 150 de mii de firme care primesc 160 milioane de lei Florin Roman a anunțat că Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pune în aplicare un amendament care privește firmele bune platnice.  Mai exact, potrivit deputatului, firmele bune platnice […]

Citește mai mult

Politică Administrație

„Crăciun ca-n Alba” – echipe din întreg județul se întrec în prepararea tradițională a porcului de Crăciun. Bucatele vor fi degustate gratuit de public

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Crăciun ca-n Alba” – echipe din întreg județul se întrec în prepararea tradițională a porcului de Crăciun. Bucatele vor fi degustate gratuit de public Echipe de măcelari, bucătari și păstrători ai obiceiurilor de Crăciun se întrec, sâmbătă, la Alba Iulia într-un eveniment inedit care promovează gastronomia și tradițiile românești specifice sărbătorii Crăciunului. Evenimentul „Crăciun ca-n […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea