Politică Administrație

Primarul Mircea Hava caută soluții tehnologice pentru administrația publică a orașului Alba-Iulia, în colaborare cu HP România

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Primarul Mircea Gheorghe Hava a avut recent o întâlnire de lucru cu o echipă formată din Radu Enache, președintele HP România, și manageri specializați din companie. Tema întâlnirii a constituit-o identificarea de soluții tehnologice moderne și eficiente a căror implementare în cadrul administrației publice să îmbunătățească accesul cetățenilor la instituțiile statului și, în egală măsură, să permită o relaționare mai bună cu mediul de afaceri și cel academic local.

Un element important al discuției l-a reprezentat și posibilitatea atragerii de investiții străine în zonă, experiența lui Radu Enache ca președinte al Consiliului Investitorilor Străini reprezentând o valoroasă sursă de informare cu privire la soluțiile spre care s-ar putea îndrepta autoritățile locale pentru a identifica potențialii investitori.

Dezvoltarea orașului nostru înseamnă investiții dar mai înseamnă și căutarea de soluții constante şi eficiente care să ne ajute să atragem investitori și să îmbunătățim viața de zi cu zi a cetățeanului. Întâlnirea pe care am avut-o cu reprezentanții companiei HP România ne-a convins că există o mulțime de posibilități de parteneriat între instituțiile publice și companiile private, care ne pot pune la dispoziție experiența lor și soluțiile de finanțare pe care le folosesc pentru a contribui la dezvoltarea comunităților locale”, a spus primarul Hava.

Cele două părți au explorat posibilitatea HP de a deschide un centru de suport sau de competență în Alba-Iulia, facilitând astfel crearea de locuri de muncă pentru cetățenii orașului și instituind un punct de referință pentru potențialul profesional foarte bun pe care îl are această zonă a țării.

În timpul întâlnirii, compania americană a prezentat mai multe soluții care pot fi implementate rapid și eficient și de care pot beneficia domenii esențiale pentru cetățeni. Una dintre direcții a implicat oportunitatea de a implementa o soluție de telemedicină prin care să se monitorizeze de la distanță starea de sănătate a cetățenilor aflați în zone îndepărtate ale județului sau pentru care deplasarea la unitățile sanitare sau spitalicești cele mai apropiate este foarte dificilă. Practic, prin intermediul unei camere video conectate la un laptop și al unui echipament de monotorizare care transmite laptopului funcțiile vitale ale pacientului, orice medic de familie poate cere confirmarea diagnosticului de la un medic specialist aflat la un spital județean sau regional, pacientul fiind apoi anunțat dacă are nevoie de internare într-o unitate spitalicească pentru tratament.

O altă posibilitate discutată în cadrul întâlnirii a fost dezvoltarea unei soluții de cloud computing care să fie folosită ca platformă pentru proiecte educaționale, în felul acesta fiind posibilă deschiderea accesului oamenilor la beneficiile educației la distanță.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centura din zona de sud-vest a municipiului Alba Iulia: Înființarea Unității de Management a proiectului și a celor 11 funcții, la aprobat în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Centura din zona de sud-vest a municipiului Alba Iulia: Înființarea Unității de Management a proiectului și a celor 11 funcții, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința extraordinară de vineri, 6 februarie 2026, înființarea Unității de Management pentru realizarea Centurii din zona de sud-vest a municipiului […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern”

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern” Corneliu Mureșan, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, a avut, luni, 2 februarie 2026, o întâlnire de lucru cu președintele Administrației Fondului pentru Mediu, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate Lucrările de reamenajare a parcărilor de la Piața Mică, blocurile 13, 34 și 15, au început, a anunțat, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. „Deși iarna încă mai staționează pe meleagurile noastre, condițiile pentru […]

Citește mai mult