Primarul comunei Ciugud: ”Când faci lucrurile cu pasiune, ele devin foarte simple dacă ai alături comunitatea şi o echipă de profesionişti!”
În comuna Ciugud continuă lucrările de infrastructură, administrația locală demonstrând încă o dată că se pot realiza lucruri de excepție, dacă există dăruire, profesionalism și perseverență. Aflat la cel de-al cincilea mandat, primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, ne-a declarat că în următoarea perioadă vor fi asfaltate mai multe drumuri din comună și se vor finaliza lucrările la cămine culturale și la școli.
O investiție importantă
derulată în prezent, în comuna Ciugud, este extinderea rețelei curente de apă pe drumul agricol dintre Șeușa și Ciugud. Scopul principal al lucrării este egalizarea presiunii la capetele de rețele, pe străzile Văleni și Mihulești din Șeușa. Cu această ocazie, proprietarii fermelor de pe acest sector de drum agricol se pot racorda la rețeaua curentă de apă, lucru care îi va ajuta enorm în dezvoltarea investițiilor pe care le derulează. Mai trebuie să amintim că administrația locală din Ciugud este campioană la absorbția fondurilor europene și continuă să performeze prin proiecte importante, care se vor realiza cu finanțare europeană.
Este vorba de un proiect câștigat împreună cu comuna Sîntimbru, prin care se va asfalta drumul ce leagă comuna Ciugud de comuna Sîntimbru – de la Hăpria la Dumitra, precum și mai multe străzi din cele două unități administrative (străzile din zona industrială și strada Principală din satul Șeușa, ce va fi reabilitată în totalitate). Pe Măsura 7.2 a fost câștigat un proiect pentru construirea unei grădinițe ultramoderne cu program prelungit, în zona industrială a comunei Ciugud; la grădiniță, părinții pot să își lase copiii în siguranță, de la ora 7.00 dimineața la 7.00 seara.
Odată ce va fi dată în folosință, grădinița din Ciugud va veni în sprijinul părinților din comună, și nu doar de aici, care nu vor mai fi nevoiți să caute tot felul de soluții în oraș. Un alt proiect de anvergură, ce este demarat de administrația locală din Ciugud, este podul peste râul Mureș, de la Șeușa. ”Proiectul este pregătit, am încercat depunerea sa pe submăsura 4.3 din PNDR, dar din cauza blocării programului nu am reușit să-l încărcăm. În acest moment așteptăm luna noiembrie, când se va relansa programul, pentru a reîncărca proiectul, avem speranța că îl vom și câștiga”, ne-a declarat primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian. Dintre lucrările care au început sau vor începe în scurt timp în comuna Ciugud amintim: reabilitarea, modernizarea și dotarea căminelor culturale din Șeușa și Teleac, a școlii din Ciugud, vor începe lucrările la rețeaua de iluminat din cartierele de locuințe dintre Șeușa și Ciugud, se lucrează la proiectul de cadastru general, se pregătesc proiectele tehnice pentru reabilitarea trotuarelor din Drîmbar și Teleac – ce vor fi bugetate anul viitor, va fi demarat un concurs de proiecte pentru reabilitarea centrului civic al satul Hăpria, se pictează biserica din Teleac și altele.
Primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, ne-a explicat cum reușește, împreună cu echipa sa, să realizeze atâtea lucruri frumoase în comuna Ciugud: ”Când faci lucrurile cu pasiune, acestea devin foarte simple, mai ales când ai alături comunitatea și o echipă de profesioniști. Practic, tot ceea ce fac îmi dă forța necesară pentru a continua… Nu este o meserie să fii primar, aceasta e o funcție publică, însă nu oricine e născut pentru a fi primar. Vom continua și în următorii ani, alături de echipa mea, să oferim tot ceea ce putem mai bun pentru comunitatea din Ciugud, care ne-a demonstrat în acest an, încă o dată, că are încredere în noi”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drumul județean DJ 705: Lucrările de modernizare între Zlatna și Almașu Mare, finalizate până la sfârșitul primăverii 2026. Marius Hațegan: ,,Nu este nici abandonat și nici uitat”
Drumul județean DJ 705: Lucrările de modernizare între Zlatna și Almașu Mare, finalizate până la sfârșitul primăverii 2026. Marius Hațegan: ,,Nu este nici abandonat și nici uitat” Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, a transmis joi, 5 februarie 2026, care este stadiul lucrărilor de modernizare pe drumul județean DJ 705, între Zlatna și Almașu Mare, […]
Centura din zona de sud-vest a municipiului Alba Iulia: Înființarea Unității de Management a proiectului și a celor 11 funcții, la aprobat în Consiliul Local
Centura din zona de sud-vest a municipiului Alba Iulia: Înființarea Unității de Management a proiectului și a celor 11 funcții, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința extraordinară de vineri, 6 februarie 2026, înființarea Unității de Management pentru realizarea Centurii din zona de sud-vest a municipiului […]
Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern”
Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern” Corneliu Mureșan, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, a avut, luni, 2 februarie 2026, o întâlnire de lucru cu președintele Administrației Fondului pentru Mediu, […]