Curier Județean

Primăria Blaj: Lucrări în grafic la noua pasarelă pietonală de pe râul Târnava Mare. Potrivit constructorului, ar putea fi dată în folosință la finalul anului viitor

Ioana Oprean

Publicat

în

Administrația locală din Blaj anunță că până la sfârșitul anului în curs, lucrările la puntea pietonală de pe râul Târnava Mare vor fi finalizate în proporție de 65%. Deși termenul de execuție este aprilie 2020, constructorul afirmă că, în ritmul actual de lucru, noua punte ar putea fi dată în folosință până la finalul anului viitor. În acest an, va fi finalizată construcția pilonilor și va fi montată structura metalică, urmând ca în 2019 să se efectueze și celelalte lucrări prevăzute.

Chiar dacă sunt mai puțin vizibile pentru locuitorii care traversează puntea veche, lucrările la noua pasarelă pietonală de pe râul Târnava Mare sunt în grafic. Se lucrează intens la structura de rezistență a podului, fiind amenajate rampe de acces la pilele pentru forat piloții. Constructorul a realizat, până acum, patru foraje, două la 13 m adâncime și două la 9 m adâncime față de terenul existent. În această vară se vor turna pilonii până la cota de sub confecția metalică, ce va fi montată după ce structura de rezistență va fi finalizată. De altfel, structura metalică este deja comandată, aceasta urmând a fi confecționată și adusă la Blaj.

Noua punte pietonală, ce va fi amplasată în vecinătatea actualei pasarele, la o distanţă de 9 m în amonte, va fi fixă şi va fi construită pe piloni de beton. Lungimea pasarelei va fi de 122,20 m, iar lăţimea totală va fi de 2,75 m. Lăţimea este compusă din zonă de circulaţie, de 2,25 m, plus două grinzi de parapet, de câte 25 cm fiecare. Suprafaţa punţii va fi compusă din beton armat, pe cele două laturi ale sale urmând a fi montaţi parapeţi de protecţie. Accesul pe ambele capete se va face pe scări pietonale, care vor fi prevăzute şi cu rampe, astfel încât pe puntea pietonală să poată circula atât persoanele cu dizabilităţi, cât şi cei care au copii mici.

Actuala punte pietonală, care este funcţională pe toată durata lucrărilor la noua pasarelă, a fost construită, de către Armată, după inundaţiile din anul 1977 şi se află într-o stare avansată de degradare, din această cauză oficialităţile locale excluzând din start orice reabilitare. Vechea punte, cu lungimea de 150 m şi lăţimea de 1,50 m, cu suprafaţa din lemn, este suspendată pe cabluri de oţel, ancorate în zona coronamentului digurilor de pe cele două maluri ale Târnavei Mari.

Construirea unei punţi pietonale peste Târnava Mare, care va deservi aproximativ 6.000 locuitori, este un obiectiv care face parte din proiectul „Blaj 2016-2020”, derulat de administraţia publică blăjeană. Lucrările sunt finanţate din bugetul local al municipiului Blaj, costurile totale fiind de aproximativ 2,5 milioane de lei (fără TVA).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

20 martie | IPJ Alba: Vrei să devii polițist? Sesiune de pregătire sportivă pentru admiterea în școlile de poliție, la Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

IPJ Alba: Vrei să devii polițist? Sesiune de pregătire sportivă pentru admiterea în școlile de poliție, la Alba Iulia Tinerii care își doresc o carieră în Poliție sunt invitați, vineri, 20 martie 2026, de la ora 13:00, la o sesiune de pregătire sportivă organizată în municipiul Alba Iulia, în sala de Sport a Universității „1 […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Elevii Liceului Agricol din Ciumbrud au participat la plantarea a peste 200 de mesteceni într-o zonă din Aiud: ,,Am păstrat specificul arborilor de munte, pentru că de aici începe TransApuseana”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elevii Liceului Agricol din Ciumbrud au participat la plantarea a peste 200 de mesteceni într-o zonă din Aiud: ,,Am păstrat specificul arborilor de munte, pentru că de aici începe TransApuseana” Peste 200 de mesteceni au fost plantați, astăzi, pe strada Moților din Aiud, cu ajutorul elevilor Liceului Agricol din Ciumbrud, specializarea „Grădinar urban”, în cadrul […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Femeie din Alba Iulia, înșelată de falși reprezentanți ANAF: Escrocii au făcut nevăzuți peste 86.000 de lei retrași din contul firmei administrate de aceasta

Bogdan Ilea

Publicat

în

Femeie din Alba Iulia, înșelată de falși reprezentanți ANAF: Escrocii au făcut nevăzuți peste 86.000 de lei retrași din contul firmei administrate de aceasta O femeie de 49 de ani, din Alba Iulia, a rămas fără 86.630 de lei din contul firmei pe care o administrează, după ce a fost înșelată de persoane care s-au […]

Citește mai mult