Prima mutare a premierului britanic după alegeri: Impunerea controalelor la granițele Marii Britanii
În urmă cu câteva zile, Partidul Conservator al premierului britanic Boris Johnson a câștigat alegerile din Marea Britanie, iar primele mutări nu au întârziat să apară.
Așadar, premierul britanic, Boris Johnson, va impune controale, la granițele Marii Britanii. Totodată, potrivit Daily Mail, surse din cadrul Patridului Conservator au declarat că vor fi şi investiţii în infrastructura din nordul ţării, precum și îmbunătăţiri ale sistemului de sănătate.
Surse conservatoare au declarat că premierul are în vedere divizarea Biroului de Imigrare pentru a crea un nou departament pentru frontiere şi imigrări, în conformitate cu angajamentul său de a reduce numărul de migranţi slab calificaţi care ajung în Marea Britanie.
Noul departament se va concentra pe punerea în aplicare a unui sistem de imigraţie bazat pe puncte în stil australian şi întărirea graniţelor Regatului Unit – lăsând biroul intern să se concentreze pe lupta împotriva criminalităţii.
Johnson va folosi, de asemenea, un fond de infrastructură de 100 de miliarde de lire sterline pentru a-i recompensa pe alegătorii din regiunile centrale şi de nord ale ţării, care au votat pentru prima dată Partidul Conservator.
Strategia sa de „Boosterism” va implica pomparea numerarului în regiunile neglijate, în încercarea de a creşte oportunităţile de muncă.
surse: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”
Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]