Rămâi conectat

Actualitate

Prietenii PDL din spatele liniilor inamice

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PDL Alba pare a-şi fi format, de câţiva ani, o adevărată reţea de susţinători în interiorul organizaţiilor judeţene ale celorlalte partide importante: PSD şi, mai ales, PNL. Pe de o parte, liberalii şi social-democraţii sunt ”toleraţi” în posturi importante de către liberal-democraţi iar firmele lor primesc ocazional lucrări şi contracte pe bani publici iar pe de altă parte, PDL are linişte cu o parte a ”opoziţiei”. Cei mai ”scumpi” pentru PDL sunt liberalii. Spre exemplu, Dan Simedru, director la Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR POS DRU), este susţinut în continuare de democrat-liberalii din Alba să ocupe scaunul de director de vreme ce la concursul ce va avea loc săptămâna viitoare, pe 15 iulie, se va prezenta de unul singur având în vedere că PDL Alba n-a desemnat niciun alt candidat, semn că nu intenţionează să-l schimbe pe Simedru. De altfel, deşi este membru activ al PNL Alba, fostul prefect nu a mai ieşit în ultimul timp cu niciun atac public la adresa principalilor advesari politici de la PDL. Nici Simion Creţu, vicepreşedinte al PNL Alba, nu ar fi putut rămâne atâţia ani director la ADR Centru fără susţinerea primarului Mircea Hava şi a PDL Alba. Nicolae Popa, fost deputat PNL, are şi el un post călduţ la Curtea de Conturi, ca inspector pe fonduri europene. Nici pe Felicia Hondola, soţia consilierului local Liviu Hondola, PDL nu a ”reuşit” să o schimbe de la conducerea APIA Alba. După câteva tentative şi un proces, Felicia Hondola a rămas pe funcţie şi nimeni din PDL nu o mai deranjează, semn că s-a ajuns, probabil, la o înţelegere. Şi soţul ei, Liviu Hondola, consilier local din partea PNL s-ar putea reîntoarce la conducerea Secţiei Judeţene a Drumurilor Naţionale întrucât a câştigat recent în instanţă procesul intentat Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj pentru că l-a schimbat din funcţie, spune el abuziv şi pe criterii politice. Pe de altă parte, firme precum cea a lui Gabriel Pleşa, consilier local PNL la Alba Iulia, primesc din când în când lucrări din bani publici. Şi exemplele ar putea continua.

Cei din PSD Alba se mulţumesc cu mai puţin. De altfel, fostul preşedinte PSD al CJ Alba, Eugen Popa, este în prezent anchetat de Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) pentru contracte pe care societăţile pe care le controlează le-a avut cu actuala administraţie PDL a Consiliului Judeţean Alba. Sumele vehiculate sunt însă extrem de mici, aproape simbolice. Este vorba despre un contract de promovare în valoare de 500 de lei pe care l-a încheiat radioul pe care îl deţine în Aiud, cu CJ Alba. Deşi în acest fel PDL pierde posturi importante pentru clientela proprie, câştigul pe termen lung este cu mult mai mare. Liniştea asigurată de susţinătorii din spatele liniilor inamice este cu mult mai importantă decât câteva posturi, ce-i drept foarte bine plătite, în administraţie sau în alte instituţii controlate de PDL.

Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

La mulți ani de Sfântul Vasile 2026! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie, când este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare

Ioana Oprean

Publicat

în

La mulți ani de Sfântul Vasile 2026! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie de Sfântul Vasile cel Mare Sfântul Vasile cel Mare, considerat „păzitorul de duhuri rele” și unul din cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, este prăznuit pe 1 ianuarie în calendarul ortodox. Sfântul Vasile este prima mare sărbătoare din calendar ortodox […]

Citește mai mult

Actualitate

Model de FELICITARE de ANUL NOU 2026. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion

Ioana Oprean

Publicat

în

Modele de FELICITĂRI de ANUL NOU 2026. MESAJE de Anul Nou 2025 • URĂRI de Anul Nou 2026.  ”La mulți ani” prin SMS de Revelion 2025-2026 Încă un an a trecut și a venit momentul să lăsăm în urmă toate grijile și supărările, și să pășim în noul an cu zâmbetul pe buze. De sărbători […]

Citește mai mult

Actualitate

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Anul Nou 2026: ,,Ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Anul Nou 2026: ,,Ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică” Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri, 31 decembrie 2025, în ajun de Anul Nou, că în 2026 „este esențial ca […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea