Prețuri record la energie: România vinde energie cu 1 leu și o importă cu 2.500 lei. Ministrul Bogdan Ivan: „România astăzi plătește cel mai scump curent din Europa”
Prețuri record la energie: România vinde energie cu 1 leu și o importă cu 2.500 lei. Bogdan Ivan: „România astăzi plătește cel mai scump curent din Europa”
România se confruntă cu o situație paradoxală pe piața energiei, mai precis, vinde electricitate la prețuri simbolice și o importă la costuri exorbitante. „România astăzi plătește cel mai scump curent din Europa”, a afirmat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, explicând că media tranzacțiilor pe bursă în ultima săptămână a fost de 145 euro/MWh, în timp ce Franța a înregistrat 61 euro/MWh.
Citește și: Prețurile explodează în următoarele luni: De la alimente la chirii și combustibil, totul se scumpește

Potrivit ministrului, în ultimii zece ani, capacitatea de producție pe gaz și cărbune a scăzut cu 7.000 MW, fiind înlocuită doar parțial, cu 1.200 MW, ceea ce a creat un dezechilibru major în sistem. Situația a generat paradoxul:
România a vândut recent un megawatt cu 1 leu în Ungaria, dar între orele 18:00 și 22:00 importă energia cu prețuri între 1.000 și 2.500 lei, iar anul trecut s-au înregistrat extreme de până la 27.000 lei/MWh.
„Dar în momentul de faţă avem aceste aberaţii din cauză că nu avem suficientă energie. Şi România, dintr-un exportator net de energie, s-a transformat în importator”, a subliniat Bogdan Ivan.
Ministrul a atras atenția că investițiile masive în panouri fotovoltaice nu au fost însoțite de dezvoltarea capacităților de stocare: „Când avem soare în România, avem şi în Bulgaria, şi în Grecia şi în Ungaria, şi în Austria şi în toată zona noastră”. El a recomandat românilor să fie prudenți în consum, având în vedere creșterea facturilor.
Experții explică că prețurile ridicate se datorează și lipsei interconectărilor eficiente cu statele vecine, ceea ce limitează posibilitatea de a importa energie mai ieftină.
„O problemă substanțială este faptul că nu ne-am gândit la politicile care ar trebui să guverneze sistemul energetic, care trebuie să țină cont de noutățile tehnologice și de o pondere din ce în ce mai mare a regenerabilelor”, a precizat Alessio Menegazzo, membru în consiliul de administrație al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie.
România se află într-un moment critic: vinde energie ieftin, importă extrem de scump și riscă un deficit major dacă închiderea termocentralelor pe cărbune nu va fi însoțită de noi capacități pe gaz.
„Cei din Comisia Europeană mi-au spus: domnule ministru, România şi-a asumat ţinta asta, nu noi. Noi v-am dat 2,6 miliarde de euro să faceţi noi capacităţi de producţie a energiei bazate pe gaz. Licitaţiile au fost făcute, nu au venit ofertanţii, iar noi astăzi suntem într-o situaţie extrem de complicată ca în trei luni de zile să rezolvăm o problemă acută a Sistemului Energetic Naţional”, a concluzionat Bogdan Ivan.
România trebuie să găsească urgent soluții pentru a echilibra piața energiei și a evita creșteri dramatice ale facturilor sau riscul unor blackout-uri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când au loc echinocţiul de primăvară și începutul primăverii astronomice: Data în care ziua va fi egală cu noaptea
Când au loc echinocţiul de primăvară și începutul primăverii astronomice: Data în care ziua va fi egală cu noaptea Echinocțiul de primăvară 2026 marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul Pământului, deplasându-se de la sud spre nord și debutul primăverii astronomice. Înclinarea axei Pământului este cea care produce această deplasare spre nord a traiectoriei aparente […]
Comisia Europeană a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, pentru finalizarea a 9 spitale noi: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, printre beneficiari
Comisia Europeană a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, pentru finalizarea a 9 spitale noi: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, printre beneficiari Vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul european Roxana Mînzatu, a anunțat, luni, 9 martie 2026, că s-a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate […]
România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro: Obligațiuni emise pe piețele internaționale
România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro: Obligațiuni emise pe piețele internaționale România a atras aproximativ 4,7 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, prin emiterea de euroobligațiuni, la prima ieșire pe piețele externe în anul 2026, a anunțat luni, 9 martie 2026, Ministerul Finanțelor. Operațiunea a avut loc în 25 februarie 2026, […]