Președintele Klaus Iohannis, întâmpinat cu pâine, sare și onoruri militare, la Chișinău. Scopul vizitei sale în Republica Moldova
Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Chişinău, cu onoruri militare, de către omologul său moldovean, Maia Sandu.
Președintele României a fost întâmpinat cu pâine şi sare.
Ceremonia de primire a cuprins intonarea imnurilor naţionale ale României şi Republicii Moldova şi trecerea în revistă a gărzii de onoare.
Este prima vizită la nivel înalt, la Chişinău, după ce Maia Sandu a depus jurământul de învestitură săptămâna trecută, pe data de 24 decembrie.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale de la Bucureşti, vizita lui Klaus Iohannis în ţara vecină va oferi „cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susţinere pentru noul preşedinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al ţării vecine, precum şi un mesaj de sprijin pentru cetăţenii moldoveni în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de consolidare atât a parcursului european, cât şi a relaţiilor privilegiate cu România”.
Cei doi preşedinţi au programate convorbiri tete-a-tete, urmate de discuţii în plenul celor două delegaţii oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii comune de presă.
În cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, şi respectiv pentru susţinerea dezvoltării economice şi sociale a ţării vecine.
Totodată, cei doi preşedinţi urmează să adopte o Declaraţie comună prin care se urmăreşte consolidarea Parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relaţia specială dintre Bucureşti şi Chişinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum şi angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european şi de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.
În ziua învestiturii noului preşedinte al Republicii Moldova, Klaus Iohannis, alături şefii altor şase state membre UE, au transmis o scrisoare deschisă, în care îşi exprimau susţinerea pentru liderul de la Chişinău.
„Noi, preşedinţii României, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi Slovaciei, o felicităm pe doamna Maia Sandu cu prilejul învestirii sale ca preşedinte al Republicii Moldova. Maia Sandu a primit un mandat ferm de la cetăţenii Republicii Moldova care aşteaptă schimbări, o agendă de reforme mai ambiţioasă, democraţie şi legături mai strânse cu Uniunea Europeană”, se preciza în document.
Sursa: G4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | ,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități
,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități ,,Mica Romă” a devenit capitala mierii, timp de două zile, mai exact 21 și 22 martie 2026. Cu această ocazie, Sărbătoarea Mierii a ajuns la ediția […]
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]