Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, vine sâmbătă la Alba Iulia, iar duminică va vizita Roşia Montană
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va veni sâmbătă după-amiază la Alba Iulia unde se va întâlni şi va discuta cu oficialităţile judeţene, iar duminică va vizita Roşia Montană. El va avea un dialog cu iniţiatorii proiectului, reprezentanţi ai RMGC şi va sta de vorbă cu oamenii din zonă, atât cu cei care sunt pentru proiectul Roşia Montană cât şi cu cei împotriva proiectului.
Valeriu Zgonea spune că nu este pro Roşia Montană, ci pro locuri de muncă, precizând că, până nu va ajunge la Roşia Montană să asculte toate părţile implicate, nu poate să spună dacă este pro sau contra exploatării.
„Când privim la investiţii în România, cea de la Roşia Montană, cea de la Baia Mare de la Remin, trebuie să le privim cu calm, fără disperare. Să vedem dacă noi, ca europeni, nu suntem în stare să păstrăm angajamentele statului român, nu să păstrăm nişte angajamente de mediu, şi nu suntem în stare după 23 de ani să facem contracte şi să-i urmărim pe cei care investesc în România ca să facă locuri de muncă, atunci înseamnă că societatea românească nu este una care să se îndrepte spre Europa. Trebuie să-i primim pe cei care vor să investească în România, să le punem condiţii europene să păstreze investiţiile şi este imposibil ca un om care investeşte să-şi permită să facă greşeli”, a spus Zgonea, potrivit Agerpres.
„Eu am sfătuit toate grupurile politice să îşi pregătească vizite în acea zonă. Să asculte ambele părţi: protestatarii din stradă şi profesorii universitari, dar şi oamenii de acolo. Să citească foarte bine proiectul de lege”, a afirmat Zgonea, potrivit aceleiaşi surse citate.
„Am discutat şi cu grupul Parlamentar. Vom face o deplasare în acea zonă, vom asculta ambele părţi, vom vedea câte mii de locuri de muncă se fac, care este investiţia, dacă statul român poate să o facă. Dacă nu putem să despăgubim acea companie trebuie să găsim o soluţie. Nu trebuie să ne supărăm că Parlamentul va avea o dezbatere în cele două Camere. Asta cerem de ani de zile, să nu mai ia Guvernul decizii în locul Parlamentului. Acum când are această şansă, proiectul va merge pe procedura normală. După ce vine de la Senat vom vedea care sunt argumentele pro şi contra”, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Reamintim că, parlamentarii din Comisia Specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis miercuri să meargă săptămână viitoare la faţa locului, vizita urmând să dureze două zile.
“Marţi seară sau dimineaţă ne vom deplasa la Roşia Montană, două zile, miercuri şi joi ne întoarcem. Vom avea întâlniri cu toţi reprezentanţii, şi ai minerilor, şi ai firmelor, şi ai autorităţilor şi ONG-uri, care doresc să participe”, a precizat preşedintele Comisiei, Darius Vâlcov. El a precizat că luni de la ora 13.00 comisia specială se va reuni în şedinţă la care vor fi invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi ai Ministerului Justiţiei.De asemenea, Comisia se va reuni în şedinţă şi marţi, când vor fi invitaţi la dezbateri reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Ministerului Marilor Proiecte şi ANRM.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
INEDIT: La o vulcanizare din Alba roboții fac… singuri aproape toată treaba La o vulcanizare din municipiul Sebeș roboții fac… singuri aproape toată treaba, a semnalat, miercuri, 28 ianuarie 2026, jurnalistul Iosif Gligor. „Vulcanizare cu ROBOȚI care lucreazǎ singuri, la Sebeș! N-am crezut că a evoluat atât de mult tehnica, încât au ajuns să lucreze […]
De Colţeşti (Torockoi), producătorul de brânzeturi din judeţul Alba, cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei în 2025, în creştere cu 12% faţă de anul 2024
De Colţeşti (Torockoi), producătorul de brânzeturi din judeţul Alba, cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei în 2025, în creştere cu 12% faţă de anul 2024 Producătorul de brânzeturi De Colţeşti (Torockoi), din judeţul Alba, a terminat anul 2025 cu o cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei, în […]
Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată, depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș
Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată, depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș Un bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată a fost depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, […]