Președintele ANRE: Prețul energiei electrice pentru populație ar putea crește cu 1-2% de la 1 iulie
Prețul energiei electrice pentru populație ar putea crește cu 1-2% de la 1 iulie 2017, ca urmare a prețurilor foarte mari de pe bursa de energie din luna ianuarie, a declarat, miercuri, 15 februarie, Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
„Prețul la energie electrică se recalculează la fiecare șase luni, iar următoarea recalculare va fi la 1 iulie. Considerăm că prețul ori va rămâne la același nivel, ori va fi o ajustare de cel mult 1-2% în plus”, a spus Havrileț, citat de Agerpres.
El a explicat că, pentru trimestrul al doilea al anului, se așteaptă o scădere a prețurilor, ca urmare a unei producții mari de energie hidro, eoliană și fotovoltaică, ceea ce va echilibra situația.
„Așa cum avem acum elementele de metodologie, care stabilește clar cum se calculează prețul energiei preluată din Piața pentru Ziua Următoare, adică acea piață spot care a avut creșteri substanțiale în perioada lunii ianuarie, tot așa credem că în următorul trimestru, când vom avea un exces de apă și de vânt și chiar de energie fotovoltaică, vom avea prețuri foarte mici, spre zona negativă. Credem că, în final, până la 1 iulie prețurile se vor echilibra și vor fi la același nivel”, a susținut oficialul ANRE.
Întrebat dacă furnizorii au cerut deja recunoașterea în tarifele finale a costurilor mari din ianuarie, Havrileț a precizat că, până în acest moment, ANRE nu a primit nicio solicitare de la furnizori pentru piața reglementată.
În urmă cu două zile, directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, a declarat, pentru AGERPRES, că prețul energiei pentru consumatorii casnici ar putea crește de la 1 aprilie, ca urmare a prețurilor ridicate înregistrate pe bursă în luna ianuarie, dacă ANRE nu ia măsuri urgente pentru modificarea reglementărilor
„Acest tip de declarații nu sunt benefice pentru piața de energie electrică, putând să inducă false date privind evoluția pieței. Noi considerăm că are dreptul să vină cu idei, cu propuneri, orice operator economic implicat în sectorul energetic”, a comentat Havrileț.
Pe parcursul lunii ianuarie, prețurile pe bursă au crescut foarte mult, ajungând la finalul lunii la peste 650 de lei pe MWh, nivel dublu față de cel din primele zile ale anului.
Potrivit oficialului E.ON, ANRE ar trebui să revizuiască prețul energiei de la 1 aprilie.
„Trebuie să vedem care va fi efectul pentru consumatorii casnici. Acum nu putem cuantifica decât efectele negative pentru ianuarie și toți operatorii pot face asta. Depinde de evoluția prețului pe PZU (Piața pentru Ziua Următoare — n.r.) în următoarele săptămâni și în următoarea lună, dar cu siguranță ANRE va trebui să revizuiască evoluția prețului la 1 aprilie. În februarie și martie am putea avea evoluții care să contrabalanseze, dar mă îndoiesc că acest lucru va fi posibil 100%. Deci, dacă ANRE nu reacționează, există un risc și mai mare să existe o creștere de preț pentru consumatorii reglementați. Nu este scopul nostru să ajungem la o creștere de preț, scopul nostru este să avem reglementări corecte, iar consumatorii să aibă electricitate la prețul corect. Este evident că ANRE trebuie să intervină”, a spus Hajdinjak.
Potrivit acestuia, ANRE ar trebui să crească cantitatea pe care Hidroelectrica și Nuclearelectrica o oferă pe piața reglementată. De asemenea, autoritatea ar trebui să permită companiilor care furnizează electricitate populației să achiziționeze energie și de pe alte piețe în afară de Platforma Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU), întrucât, în prezent, dacă acești furnizori nu pot cumpăra energie de acolo, singura soluție pentru ei este achiziția de energie de pe piața spot și cea de echilibrare, unde prețurile sunt mult mai mari.
„Pentru piața reglementată, în acest moment suntem nevoiți să cumpărăm energie doar pe PCSU. Prima și cea mai ușoară decizie pe care ar trebui să o ia ANRE este să crească electricitatea oferită de Hidroelectrica și Nuclearelectrica pentru piața regulată. A doua măsură pe care ar trebui să o ia ANRE este să ne permită să cumpărăm energie de pe alte platforme pentru piața reglementată, nu doar pe PCSU, dar și de pe PCCB (Piața Centralizată pentru Contracte Bilateriale — n.r.). Acum nu putem face asta și suntem nevoiți să mergem pe PZU, iar ce nu putem achiziționa din PZU să cumpărăm de pe PE (piața de echilibrare — n.r.), care ar trebui să aibă un cu totul alt rol”, a adăugat Hajdinjak.
Acesta a arătat că E.ON a trimis o scrisoare la ANRE cu aceste propuneri. „Ne-au răspuns că trebuie să sancționăm astfel de practici, însă nu mai avem pe cine să sancționăm, pentru că aceste companii au intrat în faliment”, a adăugat oficialul E.ON România.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului”
România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului” România, deși beneficiază de un rating suveran de tip investment grade, se împrumută pe piețele internaționale la costuri comparabile cu cele ale unor […]
Premierul Bolojan anunță că plafonarea prețurilor la gaze rămâne până în martie 2027: ,,O perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici”
Premierul Bolojan anunță că plafonarea prețurilor la gaze rămâne până în martie 2027: ,,O perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici” Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri, 4 februarie, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că Guvernul va menține un preț administrat la gaze pentru consumatorii casnici în perioada 1 aprilie 2026 […]
Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok
Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok Președintele României, Nicușor Dan, a publicat un text despre raportul Congresului SUA în care se discută, printre altele, și despre alegerile prezidențiale din 2024. El consideră că țara […]