Premierul Viorica Dăncilă: Guvernul a găsit soluții pentru o parte din nemulțumirile din sănătate. Vrem să ținem specialiștii în țară
Guvernul a găsit soluţii pentru o parte din nemulţumirile din sistemul din sănătate şi este preocupat să ţină specialiştii din domeniu în ţară, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei Guvernului.
„Vreau să fac o referire şi la medici. După cum ştiţi, am avut întâlniri atât cu managerii de spitale, spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii, din subordinea consiliilor judeţene şi locale, dar şi cele monospecialitate, luni, împreună cu doamna ministru Olguţa Vasilescu, cu doamna ministru Sorina Pintea, cu Ministerul Finanţelor Publice, cu reprezentanţii Federaţiei Sindicale din Sănătate. Am găsit soluţii pentru o parte din nemulţumirile din sistemul din sănătate. Guvernul este preocupat să ţină specialiştii din sănătate în ţară. Ba, mai mult, cei care au plecat să se reîntoarcă în ţară pentru a profesa meseria. Soluţiile asupra cărora am căzut de acord prin dialogul purtat: se vor asigura venituri mai mari pentru angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri faţă de venitul din februarie 2018. Măsurile se vor aplica asupra drepturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, citată de agerpres.
Pe de altă parte, premierul s-a referit şi la soluţiile guvernamentale privind plata pensiilor.
„O altă problemă în discuţie săptămâna aceasta a fost cea referitoare la plata pensiilor. Am avut judeţe în care s-au înregistrat întârzieri de plată a pensiilor. Noi ştim că pensionarii îşi planifică pensia de la o lună la alta şi nu putem accepta să avem întârzieri în ceea ce priveşte plata pensiilor. Ştim că plata pensiilor se făcea în perioada 9-28 ale lunii, 28-30-31, după caz, plata pensiei se făcea la ghişeu. Ei bine, noi vrem să înlăturăm aceste întârzieri şi am hotărât ca plata pensiei să se facă până la 15 ale lunii în curs, în fiecare lună începând din luna iulie”, a declarat Dăncilă.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]