Premierul Victor Ponta este noul ministru interimar al Justiţiei
Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretele prin care ia act de demisia Monei Pivniceru şi îl desemnează pe premierul Victor Ponta ministru interimar, după cum au anunțat reprezentanții Preşedinţiei. Ponta poate fi interimar timp de 45 de zile, timp în care trebuie să desemneze un succesor.
Fostul ministru al Justiției, Mona Pivniceru, a demisionat acum două zile, după ce aceasta a fost numită în funcția de judecător la Curtea Constituțională, în urma votului dat de plenul Senatului.
Premierul Victor Ponta a declarat că-şi doreşte, la Justiție un ministru tehnocrat, sprijinit de PNL. Favorit ar fi Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura, care a fost până în 2009 judecător la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, după care a fost detaşat la minister unde a ocupat poziţia de director al Direcţiei Contencios. Ulterior, a fost numit secretar de stat la propunerea PNL.
Un alt nume vehiculat este cel al Noricăi Nicolai. Aceasta a mai fost nominalizată la Justiţie în 2008, dar propunerea a fost respinsă de președintele Traian Băsescu.
Premierul a spus că, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, intenţionează să se întâlnească la începutul săptămânii viitoare cu preşedintele Traian Băsescu, iar marţi să discute şi cu secţia de procurori a CSM despre noii procurori pentru şefia Parchetului şi a DNA.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Peste 4.000 de fapte penale de violență domestică în România în prima lună din 2026: „Încrederea în instrumentele de protecție de care pot beneficia victimele poate salva vieți”
Peste 4.000 de fapte penale de violență domestică în România în prima lună din 2026 În luna ianuarie 2026, polițiștii au intervenit la 11.911 semnalări în contextul violenței domestice, dintre care 5.998 în mediul urban și 5.913 în mediul rural. „Prevenirea și combaterea violențelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția […]
21 februarie 2026 | Aproape 100 de persoane salvate de pe munte în România în ultimele 24 de ore: Câte apeluri a primit Salvamont Alba
Aproape 100 de persoane salvate de pe munte în România în ultimele 24 de ore: Câte apeluri a primit Salvamont Alba 94 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, a transmis sâmbătă, 21 februarie 2026, Salvamont România. Dintre acestea, 33 de persoane au fost transportate cu Ambulanțele SAJ, SMURD […]
20-22 februarie 2026 | Riscul de avalanșă se menține MARE în zona înaltă din Munții Șureanu
Riscul de avalanșă se menține MARE în zona înaltă din Munții Șureanu Riscul de avalanșă se menține mare în zona înaltă din Munții Șureanu, conform buletinului nivometeorologic emis de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada 20 februarie 2026, ora 20.00 – 22 februarie 2026, ora 20.00. În Carpații Meridionali, în Munții Țarcu-Godeanu și Parâng-Șureanu, la […]