Premierul Mihai Tudose anunță o „miniremaniere guvernamentală”: Sunt trei cu probleme
Premierul Mihai Tudose a anunțat luni că urmează o „miniremaniere guvernamentală”, subliniind că va lua o decizie săptămâna aceasta cu privire la plecarea unor miniștri din Executiv
„Nu iese nimeni la pensie din această funcție și prima zi de prim-ministru este prima zi din ultimele zile, la un moment dat trebuie să pleci. Ați pomenit de acel sondaj. Nu sunt sociolog, dar din ceea ce am vorbit cu ceilalți, dacă nu ai mâncat niște copii dimineață, n-ai cum să cazi în două săptămâni de la 40 la 20. (…) Mai mult, târgul e mic, se află cine a comandat-o, cum a comandat-o — în regulă, trecem peste. Dar și presupunând că de aici a apărut și problema cu demisia, presupunând că e adevărat (…), vom vedea. Eu sunt acolo să guvernez pentru români. Dacă românii nu mai cred în ceea ce facem, plecăm acasă toți”, a declarat Tudose la Antena 3.
Potrivit șefului Executivului, nu se poate guverna „cu forța”.
„Nu putem să guvernăm cu forța, împotriva a ceea ce vrea poporul român. De aici pleacă nemulțumirea mea și-atunci, dacă lucrurile stau așa, o analiză, ori sunt eu de vină, prin ce fac sau nu fac, sau sunt niște lucruri în guvern care justifică aceste cifre — prezența unor miniștri cu probleme penale, lipsa de activitate a unor miniștri sau lipsa de rezultate—, săptămâna asta voi lua niște decizii, dure, dar necesare”, a spus Tudose, notează Agerpres.ro.
Întrebat dacă acest sondaj făcut public ar putea fi „un joc”, Tudose a răspuns: „Foarte corect. (…) Haideți să spunem că e adevărat, plec de la premisa că este adevărat. Dacă este așa, repet, sunt două probleme — ori am eu o problemă și trebuie să plec acasă, ori sunt niște probleme în guvern și trebuie să le reglăm”.
Totodată, chestionat dacă aceste probleme ar putea fi legate de existența unor miniștri cu probleme penale în guvern, Tudose a răspuns: „Da. (…) Dacă tot facem un reset la partea de imagine și de efecte ale guvernării, vă spun că mai sunt încă cel puțin doi miniștri, pe care am să-i rog să părăsească cabinetul. (…) O miniremaniere. (…) Sunt trei (miniștri — n.r.) cu probleme, care, într-adevăr, creează probleme și la nivel de percepție publică și unele dintre situații și la nivel de Comisie Europeană”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata”
Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata” Lucrările la bazinul de înot didactic și de agrement din Aiud avansează într-un ritm constant, iar primarul municipiului, Dragoș Crișan, a anunțat termenul estimat pentru finalizarea investiției. Ieri, 16 decembrie, Attila […]
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]