Premierul Ilie Bolojan promite scăderi la facturile de energie, din a doua jumătate a anului 2026
Facturile la energie ar putea scădea din a doua jumătate a anului 2026, anunță premierul Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că facturile la energie ar urma să scadă din a doua jumătate a anului 2026, odată cu dezvoltarea unităților de stocare a energiei fotovoltaice, transmite Agerpres.
„Vom putea stoca la prânz o parte din energia electrică foarte ieftină, să o folosim seara. Domeniul energiei este vital, pentru că de el ţine competitivitatea marilor noastre firme. Dacă eşti în competiţie pe piaţa europeană cu o companie care are energia cu 15% mai ieftină decât tine, nu mai eşti competitiv”, a precizat prim-ministrul.

Bolojan a criticat întârzierile majore din proiectele energetice ale României, oferind exemplul centralei pe gaz de la Iernut, începută în 2016 și nerealizată nici până acum.
„La Iernut avem un proiect din 2016 şi nu suntem în stare să terminăm un grup mare pe gaz. De 10 ani suntem în această situaţie. Mai avem ceva să terminăm, câteva procente, probabil că 5% din toată lucrarea, dar suntem în situaţia în care am reziliat până acum.
E a doua oară când reziliem contractul cu firma. Datorită unei incapacităţi administrative stai 10 ani după o centrală pe care alţii o fac în doi-trei ani de zile. Deci, primul lucru care trebuie să îl facem, şi îl facem, este să investim în centrale de producţie pe gaz, pentru că avem gaz în România”, a declarat premierul.
Acesta a menționat și necesitatea finalizării hidrocentralelor începute de zeci de ani și lăsate neterminate. „Un alt lucru greşit pe care l-am făcut este că, pe diferite motive de mediu, am lungit foarte mult finalizarea hidrocentralelor, care sunt începute de 30 de ani, de 20 de ani, şi sunt, cea mai mare parte, într-o proporţie de peste 70% realizate”, a spus Ilie Bolojan.
Premierul a atras atenția că România se confruntă în prezent cu o capacitate insuficientă de producție energetică, după închiderea unor centrale vechi și poluatoare și întârzierea proiectelor de înlocuire.
„Acum, prin extinderea sistemelor fotovoltaice, prin eolienele care au fost montate în România, avem un mix de energie care înseamnă că, de exemplu, în orele de prânz avem o supraproducţie de energie ieftină, pe care nu o putem consuma, deci pe care practic o pierdem. Iar în orele de seară, pentru că am închis capacităţi energetice, avem o cerere mare de curent scump, pe care îl importăm.
Totdeauna seara importurile de energie sunt foarte scumpe. Toată lumea are un deficit de energie seara, iar atunci când se face un preţ mediu al energiei, suntem în situaţia în care preţul energiei din România este ceva mai mare în anumite intervale decât în celelalte ţări din această parte de Europa sau chiar din Europa de Vest”, a declarat Ilie Bolojan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026
600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026 Aproximativ 600.000 de doze de vaccin antigripal injectabil urmează să fie distribuite farmaciilor din România până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Mai mult de jumătate dintre acestea ar putea fi disponibile începând de săptămâna viitoare, potrivit unui […]
Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României
Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României Ploaia de meteori Orionide revine pe cerul României în octombrie 2026, oferind ocazia de a observa pe cer fragmente provenite de la una dintre cele mai cunoscute comete din istorie, cometa Halley. Fenomenul astronomic este activ între 2 octombrie […]
Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată
Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată Ministerul Economiei propune reorganizarea ROMARM într-un holding industrial integrat, cu fabricile grupate pe domenii de activitate și o conducere menită să reducă influența politică. Reforma ar putea avea implicații importante pentru unitățile de producție din Cugir, […]
