Premierul Boris Johnson ar putea DEMISIONA după un val de scandaluri
Premierul Boris Johnson ar putea DEMISIONA după un val de scandaluri
Boris Johnson ar urma să demisioneze, după un val de scandaluri în care a fost implicat. Au existat mai multe demisii până la aceasta anunțată a premierului britanic. De două luni, situația este foarte complicată în Marea Britanie pentru Boris Johnson.
”După un val de demisii din guvernul său, premierul își va anunța plecarea din Downing Street, mai târziu” anunță SkyNews. Astfel, Boris Johnson va demisiona astăzi din funcția de prim-ministru. Plecarea sa vine în urma unui val de demisii din Guvern. Presa citată scrie că demisia a venit după o discuție între premierul britanic și Graham Brady, președintele 1922 Committee. Un nou lider conservator urmează să fie stabilit de către partid în octombrie.
Aproape 50 de parlamentari britanici au demisionat din cauza conducerii premierului Boris Johnson, care a refuzat anterior să renunţe la poziţia sa.
Criza politică a fost generată de demisia, marţi, a miniştrilor Finanţelor şi Sănătăţii, care au afirmat că şi-au pierdut încrederea în prim-ministru. Miercuri, un grup de miniştri s-a întâlnit cu Boris Johnson la reşedinţa sa oficială şi i-a solicitat să demisioneze.
Procuroarea generală a anunţat deja că, dacă poziţia de premier ar rămâne liberă, şi-ar prezenta candidatura. Această posibilitate a fost crescută joi, când o comisie de parlamentari conservatori a comunicat că va organiza alegeri săptămâna viitoare, ceea ce ar putea duce la un nou vot de neîncredere, pe care, după cum susţin chiar şi apropiaţii lui Boris Johnson, el l-ar pierde fără drept de apel, având susţinerea a doar o cincime din partid, scrie RADOR.
Miercuri, Boris Johnson a respins varianta de a-și da demisia
Premierul britanic Boris Johnson a respins miercuri apelurile de a-şi da demisia, venite inclusiv din partea susţinătorilor săi loiali şi în pofida unei avalanşe de demisii din guvern, generate de o criză fără precedent în care l-au cufundat scandaluri repetate, transmite AFP.
Prim-ministrul conservator al Marii Britanii s-a confruntat miercuri cu cea mai grea zi a mandatului său, plină de cazuri jenante şi un val de acuzaţii de minciuni. Mai mulţi miniştri de prim plan, inclusiv cei loiali, i-au cerut să demisioneze deoarece situaţia a devenit insuportabilă, potrivit presei britanice.
Printre numele citate, acest apel a venit din partea ministrului de Interne, Priti Patel, sau chiar a lui Nadhim Zahawi, la mai puţin de 24 de ore de la numirea sa în funcţia de ministru al Finanţelor. Dar, aşa cum a procedase deja la începutul zilei, în faţa deputaţilor, Boris Johnson a replicat că vrea să rămână în funcţie pentru a se dedica ”problemelor extrem de importante” cu care se confruntă ţara.
”Vom continua cu guvernul acestei ţări”, a susţinut Boris Johnson miercuri după-amiază în faţa şefilor comisiilor parlamentare. Ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, şi cel al Finanţelor, Rishi Sunak, şi-au anunţat demisia marţi seara. Alţi membri ai Guvernului, de rang inferior, le-au urmat exemplul. Până în prezent, numărul plecărilor se apropie de 40. Secretarul de stat pentru Ţara Galilor, Simon Hart, a demisionat miercuri seară, devenind al treilea membru al cabinetului care părăseşte barca premierului Boris Johnson.
Pe de altă parte, premierul l-a demis miercuri pe ministrul Locuinţelor, Michael Gove, despre care presa a informat că a cerut demisia şefului Guvernului, a declarat un consilier al primul-ministrului. ”L-a demis pe Michael Gove”, a declarat la Sky News James Duddridge, consilier al premierului, care a asigurat că acesta este ”într-o dispoziţie veselă şi se va bate”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Papa Leon l-a numit pe arhiepiscopul major Claudiu Pop membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale
Papa Leon l-a numit pe arhiepiscopul major Claudiu Pop membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale Arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, PF Claudiu Pop, a fost numit de Papa Leon al XIV-lea membru al Departamentului pentru Bisericile Orientale. Acest departament din cadrul Curiei Romane este responsabil cu relațiile Sfântului Scaun cu Bisericile […]
26-30 martie 2026 | Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor
Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 25 martie 2026 o informare de vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane, valabilă până luni, la ora 10.00. De vineri, ploile se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile. Stratul […]
Cifra de afaceri din industrie în prăbușire în România: Date oficiale ale INS Cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă) a scăzut în luna ianuarie 2026, în termeni nominali, atât față de luna decembrie 2025, cu 16,3%, cât și față de luna ianuarie 2025, cu 4,3%, relevă datele publicate miercuri, […]
