Premieră medicală în România, la Târgu Mureș: Cinci anevrisme cerebrale tratate prin implantarea simultană a două dispozitive
Medicii din țară, supravegheați de un profesor din Ungaria, au realizat o intervenție în premieră în România, la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, unde cinci anevrisme cerebrale ale unei femei au fost tratate prin implantarea simultană a două dispozitive de ultimă generaţie.
Potrivit unui comunicat de presă trimis, joi, de Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, intervenția minim-invazivă a fost realizată, marți, de o echipă de specialişti din cadrul Compartimentului de Radiologie Interventională a Laboratorului de Radiologie a Spitalului, coordonată de dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervenţională, sub supravegherea prof. Istvan Szikora, de la Institutul de Boli Neurologice din Budapesta, ex-preşedinte al Societăţii Europene de tratament neurologic minim invaziv.
”S-a realizat o intervenţie în premieră în România. Tratarea a cinci anevrisme cerebrale, prin implantarea simultană a două dispozitive de ultimă generaţie pentru devierea fluxului sanguin. În cadrul intervenţiei care a durat aproximativ 4 ore, unei paciente de 54 de ani, din judeţul Mureş, i-au fost implantate la nivelul principalelor vase cerebrale (artere carotide interne) două dispozitive de ultimă generaţie care deviază fluxul sanguin excluzând anevrismele din circulaţie. Astfel, prin această intervenţie minim invazivă s-a eliminat riscul major de ruptură şi hemoragie cerebrală, care îi puteau fi fatale pacientei”, potrivit sursei citate.
Cazul acestei paciente este foarte rar, ea având șapte anevrisme cerebrale, din care doua, tot fara solutie chirurgicala, au fost tratate în urmă cu câteva luni, când au generat o hemoragie cerebrală și au necesitat o interventie de urgenţă.
”Dispozitivele care au fost implantate în cadrul intervenţiei au o particularitate prin faptul că riscul de a se tromboza (închide) este mult redus prin tehnologia construcţiei lor, şi astfel a fost posibilă implantarea lor simultană în ambele artere principale care duc sânge la creier”, potrivit Spitalului din Târgu Mureș.
În acest moment, starea pacientei este foarte bună, urmând ca în următoarele 48 de ore să fie externată. Dacă nu se intervenea cu aceste dispozitive, oricând exista riscul unei hemoragii cerebrale fatale, fără soluţie chirurgicală.
“Aşa cum am spus în nenumărate rânduri, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş se face medicină de performanţă, iar intervenţia realizată de echipa coordonată de Dr. Mărginean confirmă Spitalul ca centru de referinţă la nivel national. Felicit cu această ocazie întreaga echipă şi îi asigur şi pe viitor de tot sprijinul din partea conducerii”, a declarat Dr. Claudiu PUIAC, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Intevenţia realizată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a fost gratuită pentru pacientă, deoarece cele două dispozitive de ultimă generaţie implantate au fost puse la dispoziţie gratuit de către firma producătoare, ca sponsorizare printr-o fundaţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Bărbat din Brașov, REȚINUT de polițiștii din Alba Iulia: Este cercetat pentru înșelăciune după ce a convins mai mulți angajați ai unei firme să depună 17.000 de lei în conturi indicate de el
Bărbat din Brașov, REȚINUT de polițiștii din Alba Iulia: Este cercetat pentru înșelăciune după ce a convins mai mulți angajați ai unei firme să depună 17.000 de lei în conturi indicate de el Un bărbat din Brașov a fost reținut de polițiștii din Alba Iulia și este cercetat pentru înșelăciune după ce a convins mai […]
Culoarea anului 2026 | Cloud Dancer, primul alb ales vreodată de Pantone. Ce semnificație ascunde această nuanță
Cloud Dancer, primul alb ales vreodată de Pantone. Ce semnificație ascunde această nuanță Institutul Pantone a anunțat oficial că nuanța „Cloud Dancer”, un alb pur și aerat, va fi culoarea anului 2026. Alegerea marchează o schimbare de direcție pentru organizație, care pune pentru prima dată în prim-plan simplitatea absolută, într-un context global marcat de tensiuni […]
V-ați pregătit ghetuțele? Moș Nicolae se apropie! Tradiții, obiceiuri și semnificații de Sfântul Nicolae
V-ați pregătit ghetuțele? Moș Nicolae se apropie! Tradiții, obiceiuri și semnificații de Sfântul Nicolae Moș Nicolae se apropie, iar diseară copiii își pregătesc ghetuțele cu emoție. Tradițiile și obiceiurile legate de sărbătoarea Sfântului Nicolae sunt numeroase și pline de semnificații, fiind strâns legate de istoria acestui sfânt îndrăgit. Pe 6 decembrie, românii îl prăznuiesc pe […]