Societate

Pregătiri pentru sezonul rece la Blaj

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Primarul Gheorghe Rotar a convocat recent comandamentul de iarnă al municipiului Blaj, pentru a stabili toate detaliile legate de pregătirile pentru sezonul rece, piesa de bază a acestui angrenaj fiind, ca de obicei, Serviciul Public de Gospodărire Locală din subordinea primăriei, care reuşeşte prin costuri minime să aducă economii importante la buget.
Potrivit planului, ultimele lucrări la carosabil vor fi finalizate înaintea scăderii temperaturilor sub zero grade, iar primăria va achiziţiona un stoc de 10 tone de asfalt la rece care să poată fi folosit în situaţii deosebite. Asta ca măsură de siguranţă suplimentară. Serviciul Public de Gospodărire Locală a pregătit deja utilajele de deszăpezire – doua tractoare cu remorcă, un tractor cu plug, un încărcător frontal şi un autogreder – a asigurat necesarul de material antiderapant şi a stabilit traseele de acţiune, în funcţie de urgenţe. De asemenea, Primăria Blaj este în curs de achiziţionare a încă unui tractor şi a unui dispersor de sare pentru drumuri. Intervenţiile vor fi asigurate începând din 1 noiembrie de către 14 muncitori, în 3 schimburi, şi de 6 mecanici care vor asigura deservirea utilajelor de intervenţie.
Serviciul Public de Gospodărire Locală are peste 100 de salariaţi, jumătate dintre ei fiind angajaţi în baza Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale. Muncitorii sunt implicaţi în cel puţin 10 sectoare de activitate precum mentenanţă iluminat public stradal şi arhitectural, turnare gărduleţe fier forjat, pieţe agroalimentare, zone verzi, curăţenie parcuri, scuaruri şi rigole, adăpost câini comunitari, plombe asfaltice de mici dimensiuni etc.
„Am reuşit prin intermediul acestui serviciu ca în ultimii ani să realizăm economii importante la buget, dar în acelaşi timp să şi oferim servicii edilitare de calitate. Am dovedit că reţeta este una care a dat roade, astfel că în perioada următoare vom continua cu dotarea acestui serviciu cu toate utilajele necesare activităţii”, a declarat primarul blăjean Gheorghe Rotar.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA | Grindină în Alba Iulia: Vreme extrem de capricioasă la final de februarie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Grindină în Alba Iulia: Vreme extrem de capricioasă la final de februarie 2026 Căderi de grindină, vreme instabilă și capricioasă în Alba Iulia, astăzi, 24 februarie 2026. Mai multe zone din oraș au fost surprinse de fenomenele meteo. Prognozele și avertizările meteorologice au anunțat vreme instabilă, cu precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

24 februarie: Dragobetele – ziua tradiţională a iubirii la români

Ioana Oprean

Publicat

în

24 februarie: Dragobetele – ziua tradiţională a iubirii la români Dragobetele, sărbătoare populară autohtonă, specifică îndeosebi zonei de sud a țării (Oltenia, Muntenia și parțial Dobrogea) are dată fixă de celebrare în fiecare localitate, dar variabilă de la o regiune la alta, fie la 24 sau 28 februarie, fie la 1 sau 25 martie. Tot […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

24 februarie: Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox

Ioana Oprean

Publicat

în

24 februarie: Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox Sărbătoare mare în 24 februarie pentru credincioși: e cruce neagră în calendarul ortodox. Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită în Biserica Ortodoxă la 24 februarie. Din Sfânta Evanghelie […]

Citește mai mult