Prefectura Alba: Apostilele eliberate în România vor putea fi vizualizate online
Ministerul Afacerilor Interne va dezvolta un serviciu administrativ informatic pentru cetăţeni si mediul de afaceri necesar vizualizării online a datelor referitoare la apostilele eliberate de instituţiile prefectului din România, printr-un proiect cu finanţare europeană.
Proiectul „Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative” cod SMIS 31493, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Societăţii Informaţionale se derulează începând cu data de 5 iulie 2013.
Proiectul are o valoare totală de 2.039.818,61 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 1.645.015,01 lei. Proiectul se implementează în municipiul Bucureşti şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, la sediul M.A.I. şi la sediile instituţiilor prefectului, pe o durată de 16 luni.
Prin implementarea proiectului, Ministerul Afacerilor Interne îşi propune dezvoltarea unui serviciu administrativ informatic pentru cetăţeni si mediul de afaceri necesar vizualizării online a datelor referitoare la apostilele eliberate de instituţiile prefectului din România. Aceasta se va realiza prin asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice folosite de către instituţiile prefectului pentru eliberarea apostilei, prin crearea unei baze de date centralizate a M.A.I., actualizată în timp real de către instituţiile prefectului, care să furnizeze online informaţii privind actele oficiale administrative pentru care s-a eliberat apostila, prin operaţionalizarea unui sistem TIC eficace şi securizat de verificare a apostilelor eliberate precum şi prin dezvoltarea competenţelor profesionale ale persoanelor responsabile cu gestionarea bazei de date şi cu operarea înregistrărilor.
Reprezentanții Prefecturii Alba precizează că noul serviciu va oferi posibilitatea consultării în timp real prin mijloace electronice a bazei de date centralizate şi verificării autenticităţii actelor oficiale administrative pentru care cele 42 instituţii ale prefectului eliberează apostila în conformitate cu obligaţiile internaţionale asumate de România.
De rezultatele proiectului vor beneficia, în primul rând, persoanele interesate să verifice autenticitatea unei apostile emise de statul român (angajatori, mediu de afaceri, autorităţi şi instituţii publice, instituţii de învăţământ etc din statele semnatare ale Convenţiei de la Haga), în contextul globalizării pieţei forţei de muncă şi a liberei circulaţii a persoanelor şi serviciilor.
Totodată, beneficiari ai implementării proiectului vor fi şi cele 42 de instituţii ale prefectului care vor efectua înregistrările în baza de date centralizată sau care vor dori să obţină informaţii despre alte apostile eliberate în România, prin 88 de angajaţi ai acestora şi ai M.A.I. care vor fi instruiţi pentru a opera sistemul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Finanțare de un milion de euro pentru elaborarea Planului Urbanistic General la Aiud: ,,Este despre cum vrem să arate orașul în următorii ani”
Finanțare de un milion de euro pentru elaborarea Planului Urbanistic General la Aiud: ,,Este despre cum vrem să arate orașul în următorii ani” Primăria Aiud a câștigat o finanțare de 1 milion de lei pentru elaborare Planului Urbanistic General care nu a mai fost actualizat din anul 1999. Concret, un PUG actualizat înseamnă reguli clare […]
Peste 150 de elevi și preșcolari din comuna Sântimbru vor beneficia de programul „Masa Sănătoasă”. Ce meniuri vor primi
Peste 150 de elevi și preșcolari din comuna Sântimbru vor beneficia de programul „Masa Sănătoasă”. Ce meniuri vor primi Un număr total de 155 de elevi și preșcolari din comuna Sântimbru vor beneficia de programul ,,Masa Sănătoasă”. Prin acest program, se acordă un suport alimentar, constând într-o masă caldă în regim catering, pentru preşcolarii şi […]
Comunicat de presă | PSD a votat pentru construcția unui aqua park modern la Ocna Mureș și susține această investiție
PSD a votat pentru construcția unui aqua park modern la Ocna Mureș și susține această investiție Consilierii județeni ai PSD au votat, în ședința de joi a Consiliul Județean Alba, proiectul de hotărâre care vizează începerea unei investiții importante pentru dezvoltarea orașului Ocna Mureș și a localităților din împrejurimi. Construcția unui aqua park modern înseamnă […]