Politică Administrație

Prefectul Gheorghe Feneşer propune ca Transalpina să fie ecologizată anual

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Proiectul care ia startul în 2014 include şi recompensarea elevilor voluntari

Cea de-a doua şi ultima ediţie a proiectului ”Voluntari pentru un turism ecologic în Munţii Parâng”
s-a bucurat de participarea unui număr mai mare de elevi decât cel estimat iniţial. Peste 200 de voluntari din şcolile din Alba, Gorj, Vâlcea şi Sibiu şi-au unit forţele şi au dus la bun sfârşit o acţiune de ecologizare a Transalpinei, în cadrul căreia au fost secondaţi de cadre didactice, de voluntari adulţi, aleşi locali, dar şi de prefecţii celor patru judeţe implicate. Sâmbătă, 10 august, de la ora 9.30, voluntarii din Alba au început în forţă acţiunea de curăţenie. O echipă de voluntari s-a ocupat de zona Rânca, una de Novaci, o a treia de Obârşia Lotrului, iar o alta de zona Şugag. La activităţile care au avut loc pe tot parcursul sfârşitului de săptămână, au participat primarii din Sebeş – Alexandru Dăncilă, Şugag – Constantin Jinar şi Novaci, dar şi prefecţii judeţelor partenere în proiect, care astfel au răspuns invitaţiei prefectului Gheorghe Feneşer. La sfârşitul acţiunii, toţi cei implicaţi au poposit în tabăra şcolară de la Luncile Prigoanei, declarându-se mulţumiţi de rezultatele muncii lor. În condiţiile în care proiectul a luat sfârşit, prefectul de Alba a propus ca activităţile de ecologizare să nu se încheie aici: ”Toţi s-au implicat trup şi suflet în aceste acţiuni, iar elevii merită toate felicitările pentru entuziasmul şi atitudinea lor exemplară. Ar fi păcat ca şoseaua Transalpina să fie privată de acum înainte de atenţia şi munca voluntarilor, pentru că e sigur că va mai avea nevoie de intervenţia lor. Le-am propus, aşadar, celorlalţi prefecţi, să continuăm această iniţiativă frumoasă, şi spre bucuria mea, au acceptat. Din 2014, vom reveni pe Drumul Regelui, tot în luna august şi tot pentru acţiuni de ecologizare. De această dată însă, am propus ca proiectul nostru să includă şi recompensarea elevilor voluntari. Ei sunt cei care asigură succesul acestor acţiuni, oferind un real exemplu, şi merită să fie răsplătiţi la modul concret pentru ceea ce fac”, a declarat prefectul Gheorghe Feneşer. Potrivit iniţiativei prefectului de Alba, începând de anul viitor, acţiunea de pe Transalpina va dura patru zile, din care una va fi dedicată curăţeniei, iar în celelalte trei vor fi organizate excursii şi drumeţii. Astfel, elevii se vor putea bucura de frumuseţile Munţilor Sebeşului, dar şi ale altor zone din Alba, Gorj, Vâlcea şi Sibiu. Sumele necesare vor fi puse la dispoziţie de către prefecţi, fie din sponsorizări, fie din surse guvernamentale, dar şi de primari, prin a căror grijă vor fi alocate în bugetele locale fonduri pentru realizarea acestui proiect.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul Locuitorii din Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus urmează să beneficieze de alimentare cu gaze naturale printr-un proiect major de extindere a infrastructurii din comuna Unirea. Investiția propusă presupune construirea unei rețele inteligente de distribuție […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.

Bogdan Ilea

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, fost candidat al partidului la Primăria Cugir a fost numit administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Numirea a fost făcută prin ordin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță Orașul Câmpeni se pregătește pentru una dintre cele mai ample investiții din ultimii ani în infrastructura de iluminat public. Întregul sistem de iluminat stradal […]

Citește mai mult