Precizări privind biletele de tratament
Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii. Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii; asigurat al sistemului public de pensii care a realizat un stagiu minim de cotizare de cel puţin 6 luni în ultimele 12 luni anterioare repartizării biletului; asigurat al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale; beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii. Potrivit informaţiilor primite din partea directorului executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba, Nicolae Nartea, numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi categoriilor de persoane beneficiare ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15 la sută din totalul biletelor. Durata tratamentului balnear este de 12 – 18 zile, iar în perioada unui an calendaristic o persoană poate primi un singur bilet de tratament balnear. La CJP Alba se pot depune cereri pentru bilete de tratament balnear pentru lunile martie, aprilie şi mai; seriile încep în 4 martie, 22 martie, 9 aprilie, 27 aprilie şi 15 mai. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]