Precizări asupra cercetării IRES referitoare la proiectul Roşia Montană
Cu privire la comunicatul de presă din data de 8 martie 2012, intitulat „În contextul referinţei la zona afectată de şomaj, peste 80% dintre români consideră că este acceptabil acordul pentru proiectul de la Roşia Montană”, Grupul de Susţinere a Proiectului Roşia Montană doreşte să facă următoarele precizări, la cererea executantului sondajului pentru o corectă interpretare a datelor şi informării opiniei publice:
„Metodologia utilizată pentru realizarea sondajului desfăşurat în perioada 23-24, 27 februarie 2012 a fost următoarea: eşantion la nivel naţional, metoda CATI (computer assisted telephone interviewing), multi-stratificat cu o eroare maximă tolerată de +/- 2,6%, realizat pe 1500 de indivizi de 18 ani şi peste această vârstă.
„Conform realizatorilor sondajului, cercetarea IRES a testat prin secţiunea la care face referire comunicatul rezonabilitatea unor strategii de argumentare şi de comunicare publică, în cazul nostru, condiţii de credibilitate pentru o serie de explicaţii ale utilităţii proiectului. În speţă, întrebarea la care se referea comunicatul avea ca scop să testeze dacă referinţa la şomaj reprezintă o condiţie importantă, credibilă, de acceptare a unui proiect minier de tipul celui de la Roşia Montană. Din păcate, comunicatul a creat condiţiile de interpretare a procentului ca fiind un suport public al proiectului respectiv.
„Comunicatul din 8 martie a.c. s-a referit în special la întrebarea: „Este acceptabil să fim de acord cu acest proiect, având în vedere că oferă locuri de muncă unor oameni de la Roşia Montană, comună în care rata şomajului este foarte mare?” La întrebarea aceasta, 82% dintre persoanele chestionate au declarat că este acceptabil să fie de acord cu acest proiect, având în vedere că acesta oferă locuri de muncă.
Consiliul Coordonator al Grupului de Susţinere a Proiectului Roşia Montană
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]