Povestea tulnicului, dusă mai departe în Apuseni de Mariana Gligor, o veritabilă moață mândră de tradițiile și obiceiurile lor

Mariana Gligor este una dintre cele mai cunoscute tulnicărese din ţară. S-a născut în anul 1947, în comuna Vidra, din judeţul nostru, în zona etnografică a Munţilor Apuseni. Încă de la vârsta de 7 ani a deprins de la mama sa tainele acestei frumoase tradiţii despre care se spune că datează încă de pe vremea dacilor. Tatăl Marianei a fost unul dintre cei mai renumiţi meşteri de tulnice, iar Mariana îşi petrecea mult timp în atelierul tatălui, fiind pusă de părintele său să încerce sunetul tulnicelor confecţionate de el.

Odată cu trecerea anilor, a deprins de la mama sa şi de la tulnicăresele renumite din zonă tainele interpretării cântărilor şi chemărilor din tulnic. Cântatul din tulnic e o adevărată artă – necesită atât forţă fizică, cât şi o tehnică aparte de interpretare. Cei ce îşi doresc să cânte la tulnic trebuie să cunoască anumite linii melodice, dar şi unele semnale specifice.

Potrivit obiceiului moştenit din moşi-strămoşi, cântările şi chemările din tulnic sunt interpretate pe rând de câte o tulnicăreasă, pentru ca mesajul chemării să fie transmis, înţeles şi interpretat corect. Se formează astfel un fel de dialog între tulnicărese. În zilele noastre, pentru a lua parte la spectacole, s-au format grupuri de tulnicărese, care pot interpreta împreună acelaşi cântec, pe tonuri diferite, ele păstrând totuşi un singur tulnic-solist.

Fiecare tulnic are un sunet aparte, în funcţie de lungimea sa şi de calitatea lemnului din care este confecţionat. Pentru a cânta în grup e nevoie de acordarea tulnicelor, prin tăierea unor segmente de 1-2 cm din trunchiul lor, până când se obţine tonalitatea dorită.

Tulnicul anunţa primejdia Considerat un adevărat simbol al Ţării Moţilor, tulnicul este un ins­trument muzical străvechi, ce face parte din zestrea culturală a poporului român. De obicei, la acest instrument cântau nevestele şi fetele, ele anunţând evenimentele din familie sau din comunitate. Tulnicul are formă tubulară, deschisă la ambele capete şi produce sunete muzicale cu ajutorul curentului de aer dirijat prin interiorul său. El este unul dintre cele cinci tipuri de buciume din România şi are lungimi variind între 1,5 şi 3 metri.

Tulnicele sunt realizate de obicei din lemn de molid şi sunt legate cu cercuri. În alcătuirea tulnicului intră două doage lustruite, lipite cu răşină şi fixate cu cercuri de jneapăn, de salcie sau de brad. Tulnicul este atât un instrument muzical, cât şi un mijloc de comunicare în satele risipite prin munţi. Pentru cel de-al doilea rol al tulnicului, cel ce-l foloseşte trebuie să ştie atât cântările specifice, care anunţă plecarea la diferite munci şi etapele de lucru, cât şi pe cele destinate unui eveniment major din viaţa omului şi a comunităţii: naştere, botez, nuntă sau deces.

În trecut, sunetul său alunga animalele de pradă sau anunţa primejdia unui război, iar pe timp de pace înlocuia dangătul clopotelor de biserică, anunţând sărbătorile creştineşti. Melodia tulnicului vindecă sufletul Ca orice veritabilă moaţă, mândră de tradiţiile şi obiceiurile din Munţii Apuseni, Mariana Gligor a preluat şi a transmis mai departe celor pe care le-a instruit un repertoriu autentic, bogat, cules de la renumite tulnicărese cum ar fi Iosana Bud, Maria Toader, Saveta Petichii, Elena Pogan şi chiar de la singurul solist cântăreţ la tulnic, Mihai Duma.

Printre cântecele şi chemările specifice interpretării din tulnic, cele mai cunoscute sunt „Şipotul”, „Cântecul Iancului”, „Chemarea de pe Muntele Găina”, „Chemarea drăguţului”, „Citireana”, „Chemarea vitelor la munte” şi chemări prilejuite de evenimentele din comunitate sau din familie, mai vesele sau mai triste.

Mariana Gligor spune că tulnicul este folosit şi în scop terapeutic. Instrumentul, mai precis vibraţia sa sonoră, melodică, are efect vindecător în cazul anumitor boli, în special al celor de natură psihică. Efectele cântărilor din tulnic sunt asemănate cu efectele descântecelor şi ale leacurilor din plante medicinale. De-a lungul celor 60 de ani de cântat la tulnic, artista Mariana Gligor şi-a perfecţionat arta interpretării la acest ins­trument tradiţional, obţinând numeroase premii şi recunoaştere naţională şi internaţională.

Şi-a ins­truit, de-a lungul anilor, nu numai membrii familiei, ci şi membrii comunităţilor din Vidra şi din Câmpeni, trecându-i prin mână peste 10 generaţii de tulnicărese. Din anul 2001 a pus bazele grupului de tulnicărese de la Câmpeni, pe care l-a botezat, cum altfel, „Apusenii”. Scopul acestui grup, din care făceau parte numai tinere, era acela de a revigora, păstra şi transmite tradiţia cântatului din tulnic.

Turnee dincolo de graniţele ţării Cu Grupul de tulnicărese „Apusenii”, Mariana Gligor a colindat nu numai ţara, ci şi meridianele lumii. A obţinut premii la numeroase festivaluri de folclor în Austria, Belgia, Canada, Franţa, Israel, Iugoslavia, Germania şi Spania. Sunetul tulnicului a răsunat şi aproape de Cascada Niagara, Mariana Gligor stârnind admiraţia pentru costumul său autentic, lucrat cu migală şi surprinzătorul instrument de cântat. De când se ştie, Mariana Gligor a folosit tulnice confecţionate de tatăl său şi mai apoi tulnice confecţionate de renumitul meşter popular Aurel Mocan, din satul Pătrăhăiţeşti, comuna Arieşeni. Costumele populare pe care le îmbracă atât membrii familiei, cât şi grupurile de tulnicărese instruite de Mariana Gligor sunt costume tradiţionale cusute chiar de renumita tulnicăreasă. Motivele tradiţionale sunt culese de ea de pe modele vechi de ii şi catrinţe, iar paleta de culori folosită este specifică zonei, în interiorul cusăturilor fiind nelipsite cele trei culori ale tricolorului – roşu, galben şi albastru, ştiut fiind că românii din Apuseni, deşi aflaţi sub robie austro-ungară, integrau aceste culori în portul lor tradiţional.

Aşa cum ne-a spus Daniela Floroian, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, în cei peste 60 de ani de activitate, Mariana Gligor a reuşit să menţină vie tradiţia cântatului din tulnic, să o transmită şi să o promoveze atât la nivel naţional, cât şi internaţional, iar din acest motiv ea a primit titlul de Tezaur Uman Viu. lTradiţia, transmisă tinerilor Cântecul tulnicului va mai răsuna în Apuseni, pentru că Mariana Gligor a păstrat cu sfinţenie tradiţia, pentru a o deprinde şi tinerii din Apuseni.

„Am două nepoate, care au învăţat să cânte la tulnic. Pe lângă ele mai sunt şi alte fete, mai mărişoare, care cred că vor ajunge bune tulnicărese. Mă rog bunului Dumnezeu să-mi dea sănătate să mai pot cânta măcar până voi putea înregistra pe casetă toate cântecele/poveştile pe care le ştiu. Pe lângă cele douăzeci şi două de cântece înregistrate, mai cunosc încă vreo patruzeci. Pe unele le ştiu de la tulnicăresele vidrence, pe altele le-am cules de la bătrânele tulnicărese din satele de pe Valea Arieşului”, a spus Mariana Gligor. Şi povestea merge mai departe…

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI