Ştirea zilei

Povestea lui Alexander Vraciu – americanul a cărui mamă s-a născut la Sebeș, descris ca „Asul indestructibil” de publicaţia New York Times

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziarul The New York Times l-a omagiat, la sfârșitul săptămânii trecute, anunţându-i trecerea în nefiinţă la vârsta de 96 de ani, pe Alexander Vraciu, care a luptat pentru marina americană în cel de-al Doilea Război Mondial şi a fost descris ca „asul indestructibil” de către jurnaliştii acestei publicaţii.

Petrecerea Divorțaților

El a fost considerat unul dintre cei mai buni piloţi ai marinei americane. Avea numai 25 de ani când a doborât 19 avioane japoneze şi a distrus alte 21 în decursul a opt luni, în anul 1944.

alex vraciu

Alexander Vraciu s-a născut pe 2 noiembrie 1918, în East Chicago, parinţii săi fiind imigranţi români. Tatăl său, Alexandru, a fost ofiţer de poliţie, originar din Poiana Sibiului, iar mama sa, Maria Tincu, a fost casnică, originară din Sebeş. După naşterea lui Alexander, familia care plecase în Statele Unite la începutul secolului al XX-lea a revenit pentru scurt timp în Transilvania.

Alexander Vraciu a fost unul dintre cei patru piloţi americani care au decis soarta bătăliei din Marea Filipinelor, una dintre cele mai importante din cel de-al doilea Război Mondial, dintre forţele americane şi cele japoneze.

În timpul luptelor, el a doborât 19 avioane în zbor, a distrus alte 21 la sol şi a scufundat o navă militară japoneză.

De două ori a fost nevoit să se salveze sărind cu paraşuta, iar de alte două ori a fost nevoit să aterizeze forţat cu avionul său.

Pentru eroismul său, a primit Crucea Marinei, a doua cea mai importantă distincţie militară acordată în Statele Unite.

După război, Alexander Vraciu a lucrat pentru Marina Americană ca pilot de teste şi a condus un escadron de avioane de vânătoare.

În 1964, s-a retras cu gradul de comandant. Faptele din timpul războiului l-au transformat în personaj de filme documentare şi biografii.

Deşi avea ce să povestească lumii, Alex Vraciu nu a vrut niciodată să-şi scrie memoriile.

Surse: digi24.ro; gandul.info


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate

Ioana Oprean

Publicat

în

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari

Ioana Oprean

Publicat

în

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil

Ioana Oprean

Publicat

în

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]

Citește mai mult