Povestea asasinării partizanului anticomunist Nicolae Selagea: Securiștii l-au pus pe băiatul său de 6 ani să păzească cadavrul

Povestea asasinării partizanului anticomunist Nicolae Selagea: Securiștii l-au pus pe băiatul său de 6 ani să păzească cadavrul

Nicolae Selagea, originar din Dealul Capsei, unul dintre ultimii partizani anticomuniști prinși de Securitate, din gruparea condusă de Nicolae Dabija, a fost executat sumar în data de 2 septembrie 1950.

Nicolae Selagea, sau Mişu, cum mai era cunoscut, s-a născut în data de 12 februarie 1908 în satul Dealul Capsei din Alba, era căsătorit şi avea cinci copii. A fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc şi membru al organizaţiei anticomuniste Frontul Apărării Naţionale-Corpul de Haiduci.

Pentru convingerile sale politice a fost urmărit de Securitate încă din anul 1948. Selagea a fost ucis mișelește, în urma unei acțiuni a securiștilor și milițienilor care au luat cu asalt șura în care se ascundea, în satul Dealul Capsei, orașul Câmpeni.

„În urma unei trădări, Nicolae Selagea a fost surprins şi blocat într-o şură, iar în schimbul de focuri care a urmat cu cadrele de Securitate, a fost rănit la un picior de către locotenentul Octavian Vociu. Deşi rănit, a fost imediat împuşcat mortal, din apropiere, de către maiorul Kóvaci Mihail, pe atunci şeful Serviciului Judeţean al Securităţii Poporului Turda. Cadavrul a fost îngropat după câteva zile în apropiere, pe un teren care astăzi se află în proprietatea localnicei Ana Adam”, susțin cei de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICMER).

Rămășițele pământești ale lui Nicolae Seleagea au fost deshumate în 2009, ulterior fiind reînhumate alături de cele ale altor luptători anticomuniști la Alba Iulia.

Istoricul Marius Oprea a descris cele întâmplate.

„Pe Dealul Capsei, într-o zonă foarte frumoasă din Apuseni, în vestul României, l-am găsit pe Nicolae Selagea. El era unul dintre ultimii supraviețuitori ai unei tabere de partizani condusă de Nicolae Dabija, care a fost atacată pe 2 februarie 1949 de ample trupe de securitate.

Atunci, 25 de partizani au fost încercuiți și șapte dintre ei au scăpat cu fuga. Nicolae Selagea a fost printre ultimii prinși dintre ei și executat sumar acolo unde a fost prins. Acolo a și fost îngropat, sub un drum care face legătura între niște case de pe Dealul Capsei.

Cum de am știut precis acel loc? După ce l-au omorât, securiștii l-au pus pe băiatul lui, care atunci avea 6 ani, să păzească trupul tatălui său până trimiteau oameni să-l îngroape. Nu s-au obosit ei să facă asta. Acel băiat a stat cuminte lângă trupul tatălui său, până a doua zi de dimineață, când au venit oameni din sat trimiși care i-au îngropat tatăl acolo, sub drum.

Când am înființat institutul, acel băiat, care voia demult să scoată trupul tatălui său de sub drum, a făcut apel la noi și așa l-am găsit pe Nicolae Selagea. După aproape 70 de ani, în sfârșit acel om își putea duce tatăl în cimitir”, astfel relata istoricul Marius Oprea operațiunea de deshumare a partizanului Nicolae Selagea.

Pentru a arăta populației succesul operațiunii, securiștii au făcut chiar și o reconstituire a modului în care a fost capturat și ucis Nicolae Selagea. Fotografii reprezentând reconstituirea au fost făcute publice de CNSAS.

Gruparea de partizani condusă de Nicolae Dabija

Cea mai mare densitate de formaţiuni care s-au opus regimului comunist a existat în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul fostelor judeţe Alba, Cluj şi Turda, iar dintre acestea, cea mai importantă a fost organizaţia Frontul Apărării Naţionale – Corpul de Haiduci, creată şi condusă de un fost ofițer de carieră, maiorul Nicolae Dabija, secondat de fraţii Alexandru şi Traian Macavei.

În contextul evoluțiilor politice din România, maiorul Dabija a intrat în contact cu mai multe persoane implicate în rezistența anticomunistă. Așa i-a cunoscut și pe frații Macavei, originari din Bucium Muntari, județul Alba, împreună cu care, în decembrie 1948, au pus bazele organizației Frontul Apărării Naționale. S-a ales și un loc pentru amenajarea unei tabere permanente, acesta fiind situat în munți, la nord de valea râului Arieș, pe teritoriul comunei Bistra din Munții Apuseni.

Tabăra era situată la cota 1.200 în locul cunoscut sub denumirea de Groși, la o distanță de circa 16 km nord-est de centrul comunal și la aproximativ 7 km sud-vest de vârful Muntele Mare (1.826 metri). În cursul lunilor ianuarie și februarie 1949, aici au fost construite două adăposturi pentru cazarea membrilor organizației. A fost ridicată o cabană din lemn și s-a amenajat un amplu semibordei îngropat parțial în pământ, care era acoperit cu grinzi rotunde de brad peste care s-au așezat glii de pământ înierbat pentru a se masca locul. Urmele acestui adăpost sunt vizibile și în prezent.

Organizația era structurată după principii militare, fiind conceput un statut ce prezenta caracteristicile unui regulament militar, un program de instrucție, precum și un jurământ ce trebuia depus în ziua de 4 martie 1949 de către toți membrii aflați în tabără.

La începutul lunii martie 1949, în tabăra de la Groși se aflau 25 de persoane, cele mai multe străine de zonă. Între timp, autoritățile aflaseră de grupul de partizani din apropierea comunei Bistra și au întreprins imediat măsuri pentru anihilarea lui, Securitatea recurgând la presiuni și șantaje asupra populației locale.

Atacul securiștilor

În dimineaţa zilei de 4 martie 1949, asupra taberei a avut loc atacul Securităţii, la care au participat două plutoane din cadrul Batalionului 7 de Securitate de la Floreşti – Cluj, alcătuite din circa 80 de soldați în termen, subofițeri și ofițeri, și mai mai multe cadre operative de la Serviciul Judeţean al Securității Poporului Turda

Tabăra partizanilor a fost împresurată și atacată prin surprindere, confruntarea armată desfășurându-se între orele 6.30 și 8.30. În acel moment, în tabără se aflau 22 de persoane, dintre care trei femei. Alți trei partizani (Traian Ihuț, Nicolae Selagea, Iosif Clamba) erau plecați după alimente.

În urma puternicului schimb de focuri în care s-a folosit armament de infanterie, grenade și încărcături de trotil, au rezultat morți și răniți de ambele părți, iar cabana din lemn a fost incendiată.

Imediat după atacarea taberei și anihilarea nucleului Frontului Apărării Naționale – Corpul de Haiduci, au început arestările altor membri și susținători ai grupului din satele de munte sau de pe Valea Mureșului, dar și în localități mai îndepărtate.

Prin trădarea unor țărani, maiorul Dabija a fost capturat în 22 martie 1949 în cătunul Gârde din apropierea Bistrei. A fost anchetat în mai multe locuri, fiind judecat alături de mai mulţi inculpaţi de Tribunalul Militar din Sibiu.

Împreună cu alte șase persoane, maiorul Nicolae Dabija a fost condamnat la moarte, toți fiind executaţi la Sibiu în 28 octombrie 1949.

Zeci de oameni au fost condamnați la ani grei de închisoare, însă unii dintre ei, contrar hotărârilor judecătorești, au fost scoși din penitenciare și executați de Securitate prin împușcare sau ștrangulare. Alți membri ai grupării, care au scăpat la început de arestare, au fost urmăriți permanent în perioada următoare, fiind în cele din urmă capturați, condamnați sau chiar uciși în diverse împrejurări.

Sursa: adevarul.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI