Potrivit guvernatorului BNR Mugur Isărescu, discursul public negativ contribuie la adâncirea neîncrederii în economie
Ieri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu a arătat în cadrul unui simpozion privind inflaţia că una dintre cauzele neîncrederii în economie este discursul public negativ. „Avem şi ştiri bune, şi rele. Cele rele sunt că nu se pierde nicio ocazie în discursul public, dar absolut niciuna ca să nu se discute despre majorări de preţuri. Că e vorba de câte un interes al vreunui producător care îşi face loc la televiziune sau de altceva. Toate acestea arată neîncredere.” Iar neîncrederea este o frână în dezvoltarea economică, dacă nu este cumva, mai rău, chiar un catalizator al scăderii economice. Şi, aşa cum arată datele Institutului Naţional de Statistică, producţia industrială a scăzut în ultimul trimestru cu circa 4 procente. Mugur Isărescu face referire evident la toate emisiunile de comentarii, mai cu seamă ale celor de la televiziunile de ştiri, unde tonul alarmant şi negativist este promovat ca aducător de rating. Sigur că nici nu trebuie căzut în extrema cealaltă, dar este un fapt binecunoscut că ştirile negative stârnesc panica, iar panica adânceşte crizele.
Mugur Isărescu are însă şi veşti bune: *Datele privind inflaţia arată (prin contract cu ştirile catastrofice de la televizor) că indicele preţurilor de consum este în limitele marjelor ţintite şi s-ar putea ca în decembrie să fie chiar mai mic; *Cursul de schimb este destul de stabil în ciuda tensiunilor din zona euro, tensiuni care au depreciat monedele ţărilor din jur; *Rezervele BNR se menţin la un nivel ridicat. (M.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]
Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]
Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos
Comunicat de presă 16 februarie 2026 S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]