Rămâi conectat

Ştirea zilei

Potrivit co-președintelui PNL Alba, Mircea Hava, Alin Florea NU este candidatul oficial al partidului la Primăria Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Hava: ”S-a făcut o mare greșeală! Cine seamănă vânt, culege furtună!”

Co-președintele PNL Alba, Mircea Hava, a declarat, joi, că nu a fost stabilit, oficial, candidatul pentru Primăria Aiud și că anunțarea lui Alin Florea ca opțiune a partidului pentru această funcție este o ”mare greșeală” a organizației locale, deoarece a fost făcută fără să fie aprobată de conducere.

Mircea Hava (2)Mircea Hava a mai precizat că, din informațiile pe care le are, Oana Badea s-a clasat mult mai bine într-un prim sondaj intern, obținând 40% din voturile membrilor organizației, și că un sondaj final se va face abia în luna aprilie când, în funcție de rezultate, va fi stabilit un candidat.

”Alin Florea nu a fost validat de nimeni, din câte știu eu, pentru că noi am hotărât să se facă încă un sondaj, și țin minte că am spus că-l vom face în decembrie, ca să aibă timp să-l plimbe actualul primar, ca pe ursuleț, să-l vadă toată lumea. Sondajul îl vom face fără să anunțăm. Sondajele vor vorbi și cei care au cele mai mari șanse de a câștiga, se vor duce să candideze. În aprilie vom face ultimele sondaje pentru cele câteva zone în care încă nu au fost stabiliți candidații (…) Mulți se bazează pe asta: cățărându-se pe partid vor ajunge sus. La primar contează omul și după aceea partidul și așa va rămâne. O să vedeți anumite mișcări. Nu pedepsim pe nimeni, nu certăm pe nimeni, însă lucrurile nu se fac așa. S-a făcut o mare greșeală la Sebeș cu acea conferință de presă (n.r. când organizația locală l-a anunțat drept candidat oficial pe Mihai Apolzan) și s-a făcut o mare greșeală și acum, la Aiud. Cine încearcă să semene vânt, sigur va culege furtună. Noi nu am avut 67 de primari certându-ne. Eu nu discut de ai mei și ai lor, eu discut de ai noștri. Nu-i nicio problemă, dacă domnul Alin Florea, în sondajul care va fi făcut, va avea un procent peste doamna Badea, va fi dânsul candidatul. Dar încă nu s-a stabilit nimic oficial. Comunicatul a plecat de la ei, de la Aiud. Nu știu cine l-a făcut, dar nu reflectă poziția partidului. Oricine are dreptul să vorbească, dar nu să comunice în numele PNL-ului. Dacă l-a trimis purtătorul de cuvânt al partidului a făcut și el o mare greșeală, iar cine greșește… decontează”, a spus Mircea Hava.

CITEȘTE ȘI: Alin Florea – candidatul oficial al PNL pentru funcţia de primar al municipiului Aiud

Pe de altă parte, poziția liderului PNL Alba nu pare să fie susținută de celălalt co-președinte, Adrian Teban, care a declarat pentru ziarulunirea.ro următoarele: “A fost decizia Biroului Politic Local (BPL) Aiud și am înțeles de la domnul Hava că noi respectăm decizile Birourilor Politice Locale, oricare ar fi acestea”.

Se pare că situația de la Aiud este similară cu cea din Sebeș unde, încă din luna octombrie, organizația locală l-a anunțat drept candidat oficial al partidului, pentru primărie, pe Mihai Apolzan, însă conducerea județeană susține că aolo încă se desfășoară sondaje. Referitor la acest aspect Mircea Hava a declarat că, din ultimele rezultate Dorin Nistor ar avea peste 30%, mai mult decât ”toate celelalte propuneri adunate la un loc”, motiv pentru care și în acest caz se va lua o decizie oficială după un ultim sondaj ce se va efectua în luna aprilie a anului viitor. (Z.U.)

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier pe DN 67 C – Transalpina: O persoană rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DN 67 C – Transalpina: O persoană a fost rănită luni după impactul dintre o motocicletă și o mașină Un accident rutier a avut loc luni, în jurul orei 13.45, pe DN 67C – Transalpina. O persoană este rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Polițiștii au fost sesizați, prin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | „La Mesenii Tăi”, un nou punct de atracție pentru iubitorii de preparate autentice și de calitate în Alba Iulia. Concept premium, care combină atmosfera modernă cu valorile tradiționale și selecția de produse locale de excepție

Ioana Oprean

Publicat

în

La Alba Iulia s-a deschis „La Mesenii Tăi”, un nou punct de atracție pentru iubitorii de preparate autentice și de calitate. Este un concept premium, care combină atmosfera modernă cu valorile tradiționale și selecția de produse locale de excepție Pe strada Vasile Goldiș din Alba Iulia, în imediata vecinătate a Cetății Alba Carolina, a apărut […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Copiii tinerei mame din Alba morți într-un cumplit accident în Spania au fost înmormântați: Durere fără margini

Ioana Oprean

Publicat

în

Copiii tinerei mame din Alba morți într-un cumplit accident în Spania au fost înmormântați Cei trei copii ai tinerei mame din Alba care au murit în accidentul rutier produs recent în Spania au fost înmormântați, duminică, 3 august 2025. Citește și: FOTO | Cine este tânăra din Alba care și-a pierdut copilașii în accidentul cumplit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea