Portarul Adrian Roman (Olimpia Aiud) trăiește o dramă! Robert, fiul acestuia, a fost diagnosticat cu o boală cumplită, la nici 14 ani
Adrian Roman, portarul Olimpiei Aiud, echipă din Liga a IV-a a județului Alba, trece prin momente cumplite, confruntându-se cu o dramă, fiul său Robert fiind diagnosticat, de curând, cu leucemie!
Un verdict crunt al medicilor, greu de acceptat pentru un părinte, de două luni de zile Adrian Roman apelând la diverși medici și analize, în Alba Iulia, Sibiu sau Cluj-Napoca, încercând să lupte cu un destin potrivnic.
“Parcă ne-a lovit un trăznet la mijlocul lunii septembrie! Robert a simțit o durere în zona inghinală și a plecat de la școală direct la Urgențe la Alba Iulia. Inițial s-a vorbit de apendicită, dar apoi au fost alte investigații, am ajuns la Sibiu, unde, după un RMN, diagnosticul a fost tumoare malignă osoasă, se vedeau petele pe oasele bazinului! Am ajuns la Cluj-Napoca, la alți medici, iar prin 15 octombrie, dacă nu greșesc, după două RMN-uri, două CT-uri și două biopsii, verdictul a fost crunt: am aflat că Robert are leucemie”, a spus Adrian, “antrenorul” din teren al grupării aiudene.
*”Împreună pentru Robert”
Portar și antrenor secund al olimpicilor, Adrian Roman a trăit cu lacrimi în ochi startul jocului din recenta etapă a celui de-al 4-lea eșalon, pe “Aiudelul”, Olimpia – CIL Blaj, când colegii de echipă au afișat un banner sugestiv “Olimpia e alături de tine Adi Roman”.
Formația lui Gabriel Cotoară a vrut să câștige acest joc pentru a-i dedica succesul tatălui încercat de soartă, fiind la un pas să cucerească toate punctele, însă a fost egalată în minutul 90+3, după ce Adrian Roman (39 de ani) a reușit să pareze în primă fază lovitura de pedeapsă executată de Timiș.
*Adrian Roman: “Ne ducem crucea, luptăm pentru Robert!”
Practic familia Roman, ce mai are o fetiță în vârstă de trei ani, traversează încercarea vieții: Robert suferă de o boală gravă și băiețelul trebuie să lupte pentru viață, după ce a fost diagnosticat cu leucemie.
“Familia” Olimpia a fost alături de Adrian Roman, în această toamnă jucătorii aiudeni donând o primă, sprijn financiar venind și dinspre firma Prebet Aiud. O toamnă dureroasă pentru familia Roman și apropiații acesteia, când au aflat despre drama greu de cuprins în cuvinte. Când a primit vestea, parcă a căzut cerul peste familia Roman, care însă are puterea să lupte cu boala. Tratamentul puștiului ce va împlini 14 ani luna viitoare, elev în clasa a VIII-a la Școala “Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, a început în aceste zile, cu radioterapie și citostatice, va fi unul lung și costisitor, în funcție de efectele asupra bolii crâncene.
“Le sunt recunoscător băieților că sunt alături de mine, am aflat numai în vestiar, înaintea jocului, de mesajul pregătit. M-au îmbărbătat, îmi dau putere să lupt pentru Robert și să ne ducem crucea până la capăt”, a spus goalkeeperul în vârstă de 39 de ani, ce are în față cel mai greu meci, acela al vieții!
O campanie de ajutor ar fi binevenită pentru mult încercata familie Roman, în scurt timp urmând să revenim cu detalii despre modalitatea în care noi, oamenii sănătoși, putem să-l sprijinim pe Robert.
[nggallery id=6434]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mijlocașul Valentin Borcea, la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a anunțat înregimentarea mijlocașului ofensiv Valentin Borcea (23 de ani), liber de contract. Citește și: FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, eșec cu Poli Timișoara, la fotbal feminin, scor 0-1, pe „Cetate” Fotbalistul crescut de FC Dinamo București a semnat […]
România, eliminată de la Campionatul Mondial de volei masculin | Ocnamureșeanul Bela Bartha, printre cei mai buni „tricolori”
România, eliminată de la Campionatul Mondial de volei masculin din Filipine. Ocnamureșeanul Bela Bartha, a fost printre cei mai buni „tricolori” Reprezentativa României a fost eliminată din faza grupelor la Campionatul Mondial de volei masculin din Filipine, prima cu 32 de echipe la start. Citește și: FOTO: Bela Bartha, campion în Italia cu Trentino! Voleibalistul […]
Doi pugiliști de la BC Nicolae Linca Alba Iulia au urcat pe podium la Cupa Sibiană de box Doi pugiliști legitimați la BC „Nicolae Linca” Alba Iulia s-au clasat pe podium la Cupa Sibiană de box. Citește și: FOTO | Rezultate foarte bune pentru boxerii CS Unirea Alba Iulia, obținute la Cupa Sibiului 2025 Competiția pugilistică […]