Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Ponta: ”Primarul nemuritor, Mircea Hava” cere prea mulți bani pentru 1 Decembrie

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

 Premierul Victor Ponta îl atacă dur pe primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, într-o declarație referitoare la banii solicitați pentru organizarea Zilei Naționale.

Ştiu că sunt organizate (n.r.: festivitățile) de către primarul nemuritor, Mircea Hava, cel mai de stânga primar de dreapta din România – că ştiţi că el are cei mai mulţi angajaţi la asistenţă socială, omul e de extremă stânga. (…) Eu nu ştiu de o asemenea solicitare, s-ar putea să o fi făcut pe la vreun minister. Noi am dat pentru parada în Bucureşti 400 de mii de lei, dacă ne costă la Alba Iulia 1,2 milioane înseamnă că e cu comisionul domnului Hava„, a declarat Ponta, citat de Mediafax, precizând că ”nu va da, ca premier, bani publici pentru afaceri de partid”.

Dacă primesc solicitarea, sprijin toate manifestările în toată ţara de 1 Decembrie, dar cu obraz. Dacă îmi ceri de trei ori mai mult decât la Bucureşti, înseamnă că ai obrazul foarte gros şi nu dau bani publici pentru afaceri de partid„, a mai spus prim-ministrul.

Contactat telefonic, primarul Mircea Hava a declarat pentru ziarulunirea.ro: ”Constat că miza electorală este una extrem de serioasă pentru dl. Ponta și are legătură cu Alba Iulia și oamenii care au votat un primar PDL-ist. În acest caz e firesc să rostească vorbe goale, enunțuri lipsite de adevăr, redactate precum teza ce l-a consacrat, cu speranța că mai poate salva ceva din greșeala făcută de Guvernul USL. Adevărul este următorul: este primul Guvern care nu are niciun merit în organizarea Zilei Naționale a României la Alba Iulia, orașul spre care se îndreaptă în fiecare an pe 1 Decembrie mii de români. Singura instituție care poate justifica o solicitare de finanțare către Guvern a manifestărilor dedicate Zilei Naționale la Alba Iulia este Instituția Prefectului Alba. În data de 19 octombrie a.c., fostul prefect Simedru a înaintat spre aprobare suma de 1,2 milione de lei către Guvern. Cu siguranță dacă ar fi fost primiți, acești bani nu ar fi tranzitat niciodată conturile Primăriei sau ale Consiliului Județean. În mod sigur și în ciuda oricărei trimiteri aiuristice și mincinoase pe care Ponta o face, nimeni din Primăria Alba Iulia sau Consiliul Județean Alba nu a făcut un demers pentru a obține bani de la Guvern. Este cert că domnul Ponta ar dori ca această parte de țară și acest oraș să fie “purificate” politic, dar prin gestul sau, premierul de avarie al României, pierde din nou exact când se așteapta să câștige respectul a milioane de români. Istoria acestei țări și aprecierea pe care noi o arătăm înaintașilor noștri la Alba Iulia nu sunt negociabile și nu includ răfuieli politice. Iar de asta își va da seama când va păși următoarea dată la Alba Iulia, Cealaltă Capitală a României”.

De altfel, chiar prefectul Flaviu Cozuc și subprefectul Cornel Murg au declarat în urmă cu două săptămâni că solicitarea a fost făcută de către Instituția Prefectului – Județul Alba. S-ar putea spune, astfel, că premierul nu uită și nu iartă modul în care a fost primit de primarul Hava anul trecut, de Ziua Națională iar acum ”plătește polița”.

Reamintim că în 2011, la împlinirea a 93 de ani de la Marea Unire, preşedintele PNL Crin Antonescu, preşedintele PSD Victor Ponta şi preşedintele PC Daniel Constantin au ajuns la Alba Iulia înainte cu o seară de marea sărbătoare, au participat la festivităţi şi s-au întâlnit cu simpatizanţii partidelor. În timpul festivității de primire a soliilor la Sala Unirii reprezentanţii PSD, în frunte cu Victor Ponta, au părăsit în bloc încăperea după ce primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a spus în discursul său: “Îmi pare rău că nu sărbătorim cu românitatea şi unii au venit aici ca să facă băi de mulţime (…) Lucrurile acestea ar trebui lăsate în afara acestor momente solemne, îmi pare rău că a trebuit să spun acum aceste lucruri“. Ulterior, staff-ul PSD a renunţat să participe şi la Te Deum-ul de la Catedrala Reîntregirii, preferând să se retragă, pentru un timp la restaurantul Hotelului “Cetate”.

Într-o conferință de presă susținută la sfârșitul săptămânii trecute prefectul de Alba, Flaviu Cozuc, a declarat că până acum Guvernul nu a alocat nicio sumă de bani pentru organizarea Zilei Naţionale la Alba Iulia, deşi demersurile în acest sens au fost făcute încă din vară.

Am cerut o sumă mai mare în speranţa că vom primi ceva, dar se pare că nu. Criza îşi spune cuvântul şi Guvernul României nu ne-a alocat nimic. Asta nu înseamnă că nu vom organiza manifestări de Ziua Naţională. Vom face tot ceea ce ne stă în putinţă să organizăm manifestări cu resurse de pe plan local. Important este ca la sfârşit aceste manifestări să fie apreciate de cei care vor participa la această sărbătoare„, a spus Cozuc precizând că nu poate decât să fie de acord cu această decizie a Guvernului, pentru că „până la urmă nu are rost să cheltuim bani pe sindrofii„.

Totuși întrebat dacă, având în vedere că s-au găsit bani pentru parada de la București, nu ar fi fost firesc să se aloce bani și pentru serbările de la Alba Iulia, acesta a declarat: ”Dacă aș fi fost și eu un cetățean ca oricare altul probabil că aș fi fost puțin frustrat de acest lucru, dar în calitatea mea de prefect trebuie să spun că este, totuși, capitala României și trebuia făcut ceva acolo. Este adevărat că Alba Iulia a fost Capitala Marii Uniri, dar asta este situația”.

Anul trecut, autorităţile din Alba au primit de la Guvern 800.000 de lei pentru a organiza manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, jumătate din sumă fiind alocată Primăriei Alba Iulia, iar cealaltă jumătate Prefecturii Alba.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România

Ziarul Unirea

Publicat

în

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România Anual la data de 25 aprilie este sărbătorită Ziua Justiţiei Militare, marcând, astfel, data la care, în anul 1919, a luat fiinţă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înfiinţarea unei structuri specializate în asigurarea asistenţei juridice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea