Pompierii români aflaţi în Grecia, solicitaţi să intervină la incendiile din Rodos
Pompierii români aflaţi în Grecia, solicitaţi să intervină la incendiile din Rodos
Pompierii români aflaţi în Grecia au fost solicitaţi să intervină la incendiile din Rodos, anunţă IGSU, care precizează că duminică riscul apariţiei incendiilor de pădure este foarte mare, de nivel 5 ceea ce înseamnă risc extrem.
”În cursul acestei dimineţi, pompierii români, componenţi ai modulului naţional de stingere dislocat în Grecia, vineri, 21 iulie, au fost informaţi de către ofiţerul de legătură elen despre faptul că este necesară deplasarea către insula Rodos, zonă puternic afectată de incendii.
Astfel, modul României, format din 52 de militari, a început îmbarcarea tehnicii de intervenţie, deplasarea realizându-se pe cale maritimă”, conform IGSU.
Conform prognozei pentru duminică, riscul apariţiei incendiilor de pădure este foarte mare – de nivel 5, risc extrem.
Misiunile desfăşurate de pompierii români se realizează sub directa coordonare a ofiţerului de legătură elen şi vor consta în limitarea propagării incendiului spre zonele locuite, menţinerea unei linii de protecţie între frontul incendiului şi zona neafectată, precum şi pentru alimentarea cu apă a altor autospeciale care vor acţiona în zonele afectate.
Sute de turişti au fost evacuaţi sâmbătă din două hoteluri din staţiunea Kiotari, de pe insula grecească Rodos, în timp ce un incendiu de vegetaţie, care se manifestă pentru a cincea zi consecutiv, risca să scape de sub control. Specialiştii avertizează că ţara va trece probabil prin cel mai lung episod de caniculă din istorie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]
VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa
De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]
