Polițistul din Alba acuzat că și-ar fi violat fiul minor, trimis în judecată: Victima, cu care se închidea într-o cameră numită „închisoare”, are 5 ani
Polițistul din Alba acuzat că și-ar fi violat fiul minor, trimis în judecată: Victima, cu care se închidea într-o cameră numită „închisoare”, are 5 ani
Agentul principal de poliţie din Alba Iulia, angajat la Serviciul Paşapoarte, acuzat că și-ar fi violat fiul de numai 5 ani, a fost trimis în judecată.
Bărbatul (A. M. M.) a fost arestat preventiv pe data de 24 martie 2022, la Judecătoria Alba Iulia. Acesta lucrează de mai mulţi ani la Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte, subordonat Instituţiei Prefectului Alba şi este absolvent de Teologie.
Dosarul privind fapta de viol a fost înregistrat joi, 14 aprilie, la Judecătoria Alba Iulia.
Între timp, contractul de muncă al acestuia a fost suspendat.
„În cursul anului 2021, inculpatul M., profitând de vârsta fiului său minor, în vârstă de 5 ani la data faptelor, în mod repetat, a întreţinut cu acesta raporturi sexuale orale (l-a pus pe minor să exercite astfel de raporturi sexuale asupra sa, respectiv a exercitat acte sexuale orale asupra minorului), faptele având loc într-o cameră a locuinţei lor din Alba Iulia, unde se închideau sub pretextul că joacă un joc intitulat „Închisoarea”.
În aceeaşi împrejurare în care aveau loc raporturile sexuale orale, inculpatul îi arăta fiului său minor, utilizând telefonul mobil, poze în care apăreau persoane de sex masculin dezbrăcate şi în care îşi expuneau organele sexuale”, se precizează într-un răspuns al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Poliţistul a contestat măsura arestării preventive, dar Tribunalul Alba a decis să îl menţină după gratii.
”Punerea în mişcare a acţiunii penale şi formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a mai precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Bărbatul este despărţit de soţie, recent având loc un proces pentru a se stabili programul de vizitare al copilului.
Surse din anchetă susţin faptul că mama băiatului a decis că ar fi de ajutor pentru minor să fie consiliat de un psiholog. În timpul discuţiei cu psihologul, băiatul a povestit ceea ce s-ar fi întâmplat între el şi tatăl său.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primarul din Alba Iulia explică de ce este necesar împrumutul de până la 30 de milioane de euro prin emiterea de obligațiuni municipale: „Este o decizie strategică”
Primarul din Alba Iulia explică de ce este necesar împrumutul de până la 30 de milioane de euro prin emiterea de obligațiuni municipale Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a explicat, luni, 16 februarie 2026, de ce este necesar împrumutul de până la 30 de milioane de euro prin emiterea de obligațiuni municipale. Citește și: […]
ACCIDENT rutier DN14A: Un șofer din Alba s-a răsturnat în afara carosabilului. O fetiță de 9 ani și o femeie au ajuns la spital
ACCIDENT rutier DN14A: Un șofer din Alba s-a răsturnat în afara carosabilului. O fetiță de 9 ani și o femeie au ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică seara, în jurul orei 20.00, pe DN14A. Un șofer din Alba s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului. O fetiță și o femeie au […]
VIDEO | Cântarul pentru aur, obiect nelipsit din casele locuitorilor din Roșia Montană, la loc de cinste în colecția unui localnic. Robust, dar foarte sensibil și cu o precizie mare, cântărea la miligrame metalul prețios
Cântarul pentru aur, obiect nelipsit din casele locuitorilor din Roșia Montană, la loc de cinste în colecția unui localnic. Robust, dar foarte sensibil și cu o precizie mare, cântărea la miligrame metalul prețios În Roșia Montana, cel mai vechi oraș minier din România, unde odinioară străzile forfoteau de mulțimea de oameni, iar vatra așezării istorice […]