Polițiștii rutieri din Alba nu iartă nimic. 100 de bicicliști și căruțași sancționați într-o zi
64 de biciclişti şi 34 de căruţaşi au fost sancţionaţi de poliţiştii rutieri din Alba, în urma unei acţiuni ce a avut drept scop creşterea siguranţei rutiere şi prevenirea accidentelor în care sunt implicate aceste categorii de participanţi la trafic.
Potrivit IPJ Alba, “la data de 21 octombrie a.c., poliţiştii rutieri din judeţul Alba au desfășurat o acţiune ce a avut drept scop combaterea indisciplinei bicicliştilor şi căruţaşilor şi creşterea siguranţei rutiere.
Acţiunea s-a desfăşurat între orele 06.00 – 22.00, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, iar poliţiştii de la rutieră au fost sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică din cadrul secţiilor de poliţie rurală şi de la posturile de poliţie comunale.
În cadrul acestei acţiuni au fost depistaţi 64 de biciclişti şi 34 de căruţaşi care au încălcat normele legale privind circulaţia pe drumurile publice sau nu erau echipaţi în mod corespunzător, pentru circulaţia pe timp de noapte. Totodată, poliţiştii au aplicat 147 de sancţiuni contravenţionale, conducătorilor auto care au încălcat normele rutiere.
Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 43.450 lei.
Pentru circulaţie în condiţii de siguranţă, Poliţia Rutieră Alba reaminteşte bicicliştilor că:
- Nu au voie să circulaţi cu bicicleta, pe drumurile publice, decât după împlinirea vârstei de 14 ani;
- Bicicletele trebuie conduse numai pe un singur rând, iar, dacă există pistă de biciclete pe direcţia de deplasare, este obligatorie folosirea ei.
- Este obligatorie echiparea bicicletelor cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente, funcţionale;
- Este interzisă circulaţia cu bicicleta, atunci când partea carosabilă este acoperita cu polei, gheaţă sau zăpadă;
- Bicicliştilor le este interzis să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
- Este interzis să circule, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.
- Pentru a circula pe drumurile publice, bicicliștii trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate.
Conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală li se reaminteşte:
- Conducerea, pe drumurile publice, a unui vehicul cu tracţiune animală, necesită înregistrarea acestuia, iar conducătorul lui trebuie să aibă cel puţin 16 ani şi să nu sufere de afecţiuni de natură a-i diminua capacităţile psiho – motorii;
- Vehiculul cu tracţiune animală nu poate fi condus pe autostrăzi, drumuri naționale, în municipii, precum şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare care interzic accesul;
- Conducătorul vehiculului trebuie să aibă asupra sa actul de identitate;
- Vehiculul cu tracţiune animală trebuie să fie dotat cu catadioptri, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, trebuie să fie dotat cu dispozitiv de iluminare, astfel încât să fie observat, cu uşurinţă, de ceilalţi participanţi la trafic;Totodată, căruţaşul trebuie să poarte vestimentaţie cu elemente reflectorizant-fluorescente;
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]