Curier Județean

Polițiștii din Câmpeni și Baia de Arieș, „darnici”: 187 de autovechicule verificate, 116 sancțiuni, 2 infracțiuni și amenzi de peste 25 000 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Câmpeni și Baia de Arieș, „darnici”: 187 de autovechicule verificate, 116 sancțiuni, 2 infracțiuni și amenzi de peste 25 000 lei

Poliţiştii din Câmpeni și Baia de Arieş au acționat pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum. Au fost verificate peste 185 de autovehicule şi au fost aplicate 116 sancţiuni contravenţionale.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din Câmpeni și Baia de Arieș au organizat acțiuni pe linie de circulație rutieră, având ca scop prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum, precum şi a celor produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Târgul Grădinarului

Acțiunile s-au desfășurat pe atât pe DN 75, pe raza orașelor Câmpeni și Baia de Arieș, cât și pe drumurile publice din localitățile rurale arondate celor două poliții orășenești.

Polițiștii au legitimat 183 de persoane, au controlat 187 de autovehicule şi au constatat, în flagrant delict, două infracțiuni rutiere.

De asemenea, au fost constatate și sancționate 116 abateri de natură contravențională, din care 110 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, majoritatea  pentru depășirea regimului legal de viteză.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 25.810 lei.

A fost reţinut un permis de conducere şi retrase trei certificate de înmatriculare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Ioana Palcău, din Alba Iulia, a împlinit 106 ani: ,,Un adevărat simbol de viață, demnitate și înțelepciune”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ioana Palcău, din Alba Iulia, a împlinit 106 ani: ,,Un adevărat simbol de viață, demnitate și înțelepciune” Ioana Palcău, o vârstnică din Alba Iulia, a împlinit astăzi, 27 martie 2026, impresionanta vârstă de 106 ani.  Cu această ocazie, mai multe persoane, printre care și primarul Gabriel Pleșa, au vizitat-o pe femeie. Edilul din Alba Iulia […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Preparate făcute de elevi și produse din seră: Atracțiile standului Liceului „Ștefan Manciulea” Blaj la „Târgul Grădinarului” 2026. ,,Observă cum fiecare picătură de apă ajută”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preparate făcute de elevi și produse din seră: Atracțiile standului Liceului „Ștefan Manciulea” Blaj la „Târgul Grădinarului” 2026. ,,Observă cum fiecare picătură de apă ajută” „Târgul Grădinarului” 2026 și-a deschis oficial porțile vineri, 27 martie 2026, pe latura de Vest a Cetății Alba Carolina. Zeci de producători așteaptă pasionați și doritorii să descopere ceea ce […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU în Lancrăm: Flăcările au cuprins o autoutilitară. Intervin pompierii din Sebeș cu două autospeciale

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU în Lancrăm: Flăcările au cuprins o autoutilitară. Intervin pompierii din Sebeș cu două autospeciale Pompierii din Sebeș intervin cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit, potrivit apelantului care a contactat numărul de urgență 112, la o autoutilitară. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în loc. Lancram, Sebes. […]

Citește mai mult