Poliţiştii din Alba folosesc lupa pentru identificarea infractorilor. Sistemul de amprentare al Poliţiei Române nu mai funcţionează de trei luni
Programul informatic al Poliţiei Române special creat pentru identificarea rapidă a amprentelor, sistem folosit și de polițiștii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, este defect de aproape trei luni de zile. Criminaliştii folosesc pentru identificarea amprentelor suspecților metoda clasică, adică privitul simplu sau cu lupa. Astfel, compară amprentele extrase de la locul producerii infracțiunilor cu cele din arhivă.
Chiar dacă imposibilitatea folosirii programului informatic îngreunează activitatea de investigație a polițiștilor din Alba, aceștia reușesc totuși să îi prindă pe infractori și să îi trimită în fața instanțelor de judecată.
Bazele de date care cuprind amprentele şi caracteristicile biometrice operate de Poliţia Română s-au defectat din cauza căderilor de tensiune din reţeaua naţională de energie electrică.
Cele două baze de date ale Poliţiei au fost cumpărate în 2004, respectiv 2007, de la firma americană Motorola. Sistemul Imagetrak, achiziţionat în 2004, permite recunoaşterea facială a suspecţilor şi stochează şi examinează fotografii de semnalmente, date antropometrice, semne particulare şi date despre fapta şi modul de operare. Sistemul AFIS Printrak BIS, cumpărat tot de la Motorola în 2007 a costat 9,3 milioane de euro. Baza de date stochează amprentele suspecţilor, având o capacitate de 6 milioane de persoane.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Echipele a opt licee din Alba au participat la „Cupa Viitorilor Polițiști” 2026 la fotbal: Care a fost clasamentul final
Echipele a opt licee din Alba au participat la „Cupa Viitorilor Polițiști” la fotbal: Care a fost clasamentul final Biroul de Pregătire Profesională Alba a organizat luni, 12 octombrie 2026, „Cupa Viitorilor Polițiști” la fotbal. Scopul competiției a fost promovarea profesiei de polițist și încurajarea tinerilor interesați să se alăture echipei Inspectoratului de Poliție Județean […]
13-15 octombrie 2026 | Circulația rutieră spre și dinspre Ciumbrud, închisă la trecerea la nivel cu calea ferată pentru lucrări de reabilitare. Ruta ocolitoare
13-15 octombrie 2026 | Circulația rutieră spre și dinspre Ciumbrud, închisă la trecerea la nivel cu calea ferată pentru lucrări de reabilitare. Ruta ocolitoare Circulația rutieră spre și dinspre Ciumbrud va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată în perioada 13-15 ocrtombrie 2026, pentru lucrări de reabilitare, au anunțat reprezentanții Primăriei Aiud. Începând […]
12 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
12 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează luni, 12 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
