Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Poliția vrea să implementeze un sistem de recunoaștere facială care să identifice persoanele chiar dacă poartă cagulă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pana la Craciun, Politia Romana vrea sa implementeze un sistem IT de recunoastere faciala a persoanelor, destinat activitatilor criminalistice de achizitie, comparare si verificare a imaginilor digitale faciale ale suspectilor, hot-cagulacondamnatilor, persoanelor cu identitate necunoscuta, persoanelor disparute si cadavrelor cu identitate necunoscuta intr-o baza de date cu fotografii faciale organizata la nivelul Politiei Romane, arata datele publicate marti in Sistemul Electronic de Achizitii Publice. Solutia IT va trebui sa permita identificarea persoanelor din imagini, chiar daca acestea poarta cagula sau burka.

  • Sistemul va permite introducerea/preluarea de imagini faciale digitale in/din baza de date organizata la nivelul Politiei Romane si va permite cautari/verificari/comparatii ale acestora cu cele provenite din diferite surse (CCTV, webcam, telefoane mobile, ATM cam etc.) realizand recunoasterea persoanelor.

Politia Romana a demarat o licitatie deschisa pentru implementarea unui sistem informatic numit NBIS (National Biometric Identification System), contract cu o valoare estimata cu TVA de peste 5,1 milioane lei (peste 1,1 milioane de euro), potrivit datelor publicate marti in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). (Anunt de participare numarul 170104/27.09.2016)

  • Cum va functiona noul sistem de recunoastere faciala – Date din Caietul de sarcini

„In contextul obligatiilor si angajamentelor Politiei Romane, ce rezida din aplicarea Aquis-ului Schengen, Sistemul NBIS (National Biometric Identification System) va oferi posibilitatea asigurarii functionalitatilor de identificare criminalistica, precum si extinderea acestora prin interconectarea cu alte sisteme (ex. SISPOL, Sistemul informatic al IGI etc.).

NBIS (National Biometric Identification System) urmareste implementarea unui sistem informatic care:

  • – va permite introducerea/preluarea de imagini faciale digitale in/din baza de date organizata la nivelul Politiei Romane si va permite cautari/verificari/comparatii ale acestora cu cele provenite din diferite surse (CCTV, webcam, telefoane mobile, ATM cam etc.) realizand recunoasterea persoanelor.
  • – opereaza cu rezolutia minima a imaginilor cautate/procesate de 32 pixeli intre pupilele ochilor.
  • – prin modulul expert de examinare avansata se va realiza procesarea suplimentara a imaginilor persoanelor cu fata partial acoperita sau fotografii cu rezolutie scazuta, provenite de la persoane suspecte si persoane cu identitate necunoscuta (ex: care poarta ochelari, si-au lasat barba, parul lung etc.).
  • – va permite efectuarea controlului calitatii imaginii introduse prin repozitionarea corecta a axei pupilelor ochilor, aspect important in utilizarea eficienta a algoritmului de recunoastere faciala, precum si recompunere tridimensionala a imaginilor faciale putin vizibile sau partial obturate.
  • – va fi compatibil cu standardul ISO 19794-5 privind imaginile digitale faciale frontale;
  • – va permite introducerea mai multor imagini digitale faciale la aceeasi fisa/caz in lucru;
  • – aplicatia va permite compararea imaginilor provenite din diferitele surse cu cele stocate in baza de date, rezultatul fiind o lista de posibile imagini duplicate, ordonate descrescator dupa probabilitatea de identificare.
  • – va permite un repository comun pentru depozitul de fisiere imagine intre IGPR si IGI, fara duplicarea fisierelor.
  • – va permite posibilitatea utilizarii unor mecanisme comune de indexare a imaginilor intre NBIS si IGI fara duplicarea fisierelor.

In caietul de sarcini se mai precizeaza si ca solutia ofertata va trebui sa ofere capabilitatea de identificare a persoanelor din imagini, chiar daca acestea prezinta:

  • – +/- 15 grade deviatie pe verticala si/sau orizontala, de la imaginea faciala frontala;
  • – schimbari faciale: barba, mustata si coafuri diferite, ochelari (cu exceptia ochelarilor de soare inchisi la culoare);
  • – fata partial acoperita, cu exceptia ochilor (de tip cagula, ‘burka’ etc)
  • – gradiente diferite de iluminare a fetei persoanei (intensitate si culoare);
  • – diferite expresii faciale, inclusiv gura deschisa.

Solutia ofertata va prezenta ca rezultat al cautarii, o lista de imagini (candidati) din baza de date/repository, ordonate in functie de acuratetea/scoring-ul recunoasterii. Eficienta identificarii este considerata cu atat mai mare, cu cat pozitia in lista de imagini este mai apropiata de pozitia ‘1’.

  • Arhitectura IT curenta aflata in dotarea Politiei Romane si cu ce alte sisteme IT ar trebui sa se interconecteze NBIS:

Arhitectura optima pentru implementarea sistemului informatic NBIS (National Biometric Identification System) presupune extinderea arhitecturii curente aflate in dotarea Politiei Romane, in sediul IGPR-DCTI, cu elemente hardware (necesare cresterii capacitatii de stocare si procesare a datelor si fisierelor electronice) si cu elemente software specifice, care constituie nucleul functional al sistemului informatic NBIS (National Biometric Identification System).

Procedura are ca scop achizitionarea produselor software si hardware specifice sistemului NBIS (National Biometric Identification System), instalarea si configurarea acestora, asifurarea serviciilor necesare operationalizarii sistemului informatic NBIS (National Biometric Identification System), precum si integrarea acestuia cu aplicatiile specifice politienesti.

IGPR detine si opereaza o retea de comunicatii la nivel national, care conecteaza peste 30.000 de statii de lucru cu sistem de operare Microsoft Windows la diferite versiuni.

Din punctul de vedere al utilizatorilor activi, acestia sunt in numar de aproximativ 40.000 si sunt gestionati de sistemul Microsoft Active Directory centralizat si replicat la nivelul fiecarui inspectorat judetean.De asemenea, politicile de securitate sau administrative sunt implementate si gestionate, tot in mod centralizat, din centrul de calcul al IGPR.

Din perspectiva aplicatiilor si bazelor de date existente, dezvoltarea, administrarea si gestionarea acestora se realizeaza, de asemenea, in mod centralizat la nivelul IGPR, asigurand un mod unitar de exploatare a resurselor informatice. infrastructura care deserveste aceste sisteme si aplicatii este gazduita in Data Center-ul IGPR, iar datele si sistemele sunt replicate in site-ul de Disaster Recovery.

In ceea ce priveste sistemele informatice implementate si aflate in exploatare in cadrul IGOR, relevante pentru sistemul informatic NBIS (National Biometric Identification System) sunt urmatoarele:

  • – SISPOL – Sistemul Informatic al politiei Romane;
  • – SNRI – Sistemul National de Raportare a Incidentelor;
  • – Aplicatia/bazele de date criminalistice cu imagini faciale si date personale ale Politiei Romane;

De asemenea, din punctul de vedere al tehnologiei utilizate pentru modulele de recunoastere faciala, sistemul NBIS (National Biometric Identification System) va trebui sa asigure integrarea cu sistemul informatic operational de la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrari (IGI), pentru a permite modul de lucru in sistem integrat IGI-IGPR. Astfel, pentru a elimina sursa oricarei incompatibilitati tehnologice sau costuri suplimentare de interfatare, se solicita interoperabilitatea cu solutiile Cognitec Face VACS existente in cadrul IGI, asigurandu-se licentele software necesare pentru a acoperi volumul de fisiere tip imagine precum si a numarului de utilizatori autorizati la nivelul IGPR.

Modul de lucru in sistem integrat IGI-IGPR presupune un sistem de cautare siraspuns de tip HIT/NO HIT sau dupa caz lista de candidati cu identificarile faciale rezultate, care vor fi semnalizate pe statiile de lucru ale utilizatorilor sub forma de mesaj scris.
(..)

Sistemul informatic NBIS (National Biometric Identification System) va fi implementat pe o infrastructura hardware si software, in Data Center-ul IGPR. Furnizorul va fi responsabil atat de configurarea infrastructurii, cat si de integrarea infrastructurii rezultate in serviciile de infrastructura functionale la nivelul IGPR (servicii de monitorizare sistem, servicii de mesagerie si notificari, Active Directory etc.)

  • Perioada de implementare/de executie a contractului va fi de maxim 45 de zile calendaristice din momentul semnarii acestuia, dar nu mai tarziu de 20.12.2016.

Termenul limita pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente: 28.10.2016. Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 07.11.2016.

Sursa Hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari Vești proaste pentru pensionari din România: recalcularea pensiilor, un proces vital pentru aplicarea noii legi, se va prelungi cel puțin încă un an. Reprezentanții sindicalițtilor  atrag atenția asupra volumului de muncă excesiv și subdimensionării personalului, care îngreunează finalizarea recalculărilor. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea