Curier Județean

Poliția și RAR, acțiune la Rădeşti şi Mirăslău. Au fost depistate 9 autovehicule ce prezentau diverse defecţiuni tehnice

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii din Rădeşti şi Mirăslău, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba au organizat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere datorate stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor. Au depistate 9 autovehicule cu defecţiuni tehnice.

 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că, începând cu 20 mai vor intra în vigoare modificările la OUG 195/2002 privind inspecţia tehnică periodică. În lipsa acesteia, talonul şi plăcuţele de înmatriculare vor fi reținute pe loc, poliţistul urmând să elibereze o dovadă fără drept de circulaţie.    

La data de 14 mai a.c., poliţiştii Posturilor de Poliţie Mirăslău şi Rădeşti, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat o acţiune ce a avut ca scop depistarea şoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme ce nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru circulaţia în condiţii de siguranţă.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost verificate 28 de autovehicule, la 9 fiind identificate diverse defecţiuni tehnice.

Conducătorii acestora au fost sancţionaţi contravenţional, iar complementar sancţiunii, în două situaţii s-a dispus retragerea certificatelor de înmatriculare datorită lipsei inspecţiei tehnice periodice a autoturismului.

Alţi 6 conducători auto au fost sancționați pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 2.190 lei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba informează că, începând cu data de 20 mai a.c., intră în vigoare O.G. 14 din 2017 pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Potrivit noilor prevederi „este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor neasigurate obligatoriu de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, a celor pentru care a intervenit suspendarea înmatriculării, precum şi a vehiculelor înregistrate al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat ori este anulată” (art. 10).

În cazul constatării acestei abateri, poliţistul va reţine talonul şi plăcuţele de înmatriculare a autovehiculului, va aplica o sancţiune contravenţională între 9 şi 20 de puncte şi va elibera o dovadă fără drept de circulaţie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

AVARIE la rețeaua de apă din Alba Iulia: Cartierul Recea și mai multe străzi au rămas fără apă potabilă. Când s-ar putea remedia problema

Bogdan Ilea

Publicat

în

AVARIE la rețeaua de apă din Alba Iulia: Cartierul Recea și mai multe străzi au rămas fără apă potabilă. Când s-ar putea remedia problema Furnizarea apei potabile a fost întreruptă, joi, în municipiul Alba Iulia, pe strada Izvorului, străzile adiacente și în cartierul Recea, din cauza unei avarii produse la rețeaua de distribuție. Echipele de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Lucrări pentru modernizarea rețelei de gaze naturale în localitatea Vinerea: Restricții temporare de circulație și acces limitat în anumite zone

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrări pentru modernizarea rețelei de gaze naturale în localitatea Vinerea: Restricții temporare de circulație și acces limitat în anumite zone În data de 23 martie 2026, la ora 10:00, vor începe lucrările de infrastructură pentru înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale de presiune redusă în localitatea Vinerea, au anunțat marți, 17 martie 2026 reprezentanții […]

Citește mai mult

Curier Județean

21 martie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Bogdan Ilea

Publicat

în

Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, pentru ziua de 21 martie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă este absolut necesar, iar în […]

Citește mai mult