Poliția a luat cu asalt cluburile și localurile de pe litoral. Valoare totală a amenzilor a depășit 60.000 de lei
Polițiștii au luat cu asalt cluburile și localurile de pe litoral pentru a verifica dacă normele de distanțare socială sunt respectate de către oameni.
Mai multe cluburi de pe litoral au fost amendate de poliţiştii constănţeni sâmbătă seară pentru că nu respectau regulile de distanţare fizică, valoarea amenzilor fiind de peste 60.000 de lei, conform News.ro.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis duminică, printr-un comunicat de presă, că peste 360 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai altor instituţii de control au acţionat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, în vederea prevenirii şi limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din judeţul Constanţa.
Cu acest prilej, poliţiştii au identificat şase societăţi comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor cauzate de pandemie şi au dat opt amenzi în valoare totală de 61.000 de lei.
“În staţiunea Mamaia, poliţiştii au identificat trei societăţi comerciale care nu au luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecţie sanitară şi nu au asigurat ca normele de distanţare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacţiunea fizică cu şi între clienţi”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.
Este vorba despre trei cluburi care au fost amendate cu câte 5.000 de lei fiecare. Ulterior, pentru că nu s-au conformat legislaţiei şi recomandărilor poliţiştilor, două din cele trei cluburi au mai fost sancţionate cu câte 10.000 de lei fiecare.
De asemenea, în staţiunea Costineşti, poliţiştii au descoperit că în două cluburi nu erau respectate normele de distanţare fizică şi nu era evitată interacţiunea cu şi între clienţi. Unul a fost amendat cu 10.000 de lei, iar celălalt cu 6.000 de lei.
Tot din acelaşi motiv o terasă din Vama Veche a fost amendată cu 10.000 de lei.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”
Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]