Poate fi condamnat monstrul din Caracal pentru crimă în lipsa unui cadavru? Explicaţiile unui criminalist cu experienţă
Poate fi condamnat monstrul din Caracal pentru crimă în lipsa unui cadavru? Explicaţiile unui criminalist cu experienţă
Criminaliștii cu experiență spun, totuși, că procurorii au probele necesare ca să obțină condamnarea lui Gheorghe Dincă. Andrei Banu, fost polițist ciminalist, crede că resturile găsite acasă la suspect și rezultatele expertizelor care se fac, îi pot convinge pe judecători, așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri în care nu au fost găsite cadavre.
„Nu are relevanţă la atâtea probe dacă se găsesc sau nu cadavre, resturi de cadavre. Sunt şase – şapte cazuri de condamnări la închisoare fără găsirea cadavrului, cu probe, absolut tot. Aici e o ardere incompletă, nu e completă ca la crematoriu. E un gest al lui de distrugere a urmelor, Mai ales faptul că a fost localizat pe telefon. Din cele 7 – 8 apeluri date pe telefon, ştia că va fi localizat, a încercat să scape de cadavru prin această arsură, distrugere osoasă şi urmele care au rămas acolo sunt vizibile. Restul, ce a făcut e uşor de gândit. Au fost luate, duse, transportate, fie îngropate în curte în toată nenorocirea ce e acolo de mediu, fie duse în altă parte. Rolul poligrafului e extraordinar, detectorul de minciuni e incredibil de eficient, avem specialişti foarte buni în ţară, am lucrat foarte mult cu ei”, a spus Andrei Banu pentru Digi24.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]
Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei
Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]
Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”
Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]